Viața unui sfânt printre oameni
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este una dintre cele mai luminoase figuri duhovnicești ale Ortodoxiei românești din secolul al XIX-lea. Născut la 7 octombrie 1787 în București, în apropierea bisericii Sfântul Visarion, a primit la botez numele Constantin. Crescut într-o familie profund evlavioasă, cu rădăcini creștine solide, tânărul Constantin a fost atras de mic de viața duhovnicească. Tatăl său, Antonie, și mama, Floarea, au fost oameni de rugăciune, iar modelul cel mai apropiat pentru el a fost fratele său mai mare, care a părăsit preoția de mir pentru viața monahală, devenind monahul Acachie.
Mama sa, Floarea, este ea însăși un exemplu de trăire creștină. După ce și-a crescut copiii, s-a retras la Mănăstirea Pasărea, unde a primit marea schimă sub numele de Filoteia. Acest climat familial, ancorat profund în valorile Bisericii, l-a format pe tânărul Constantin într-un spirit de rugăciune, smerenie și ascultare.
Drumul către sfințenie
În anul 1807, la doar 20 de ani, Constantin intră în Mănăstirea Cernica, aflată atunci sub conducerea arhimandritului Timotei. Un an mai târziu, pe 12 noiembrie 1808, este tuns în monahism și primește numele Calinic. La scurt timp, pe 3 decembrie 1808, este hirotonit ierodiacon. Tânărul Calinic a fost remarcat rapid pentru seriozitatea vieții sale monahale: priveghere, post, tăcere, slujire continuă și dragoste sinceră față de frații din obște.
Calinic dormea doar câteva ore pe noapte, așezat pe un scăunel în colțul chiliei sale. Mânca o singură dată pe zi, după apusul soarelui, doar pâine și apă, și doar în weekend mergea la trapeză cu obștea. Aceste nevoințe nu erau gesturi de mândrie ascetică, ci roade ale unei conștiințe vii, arzătoare pentru Hristos. Postirea, rugăciunea cu lacrimi și tăcerea au fost armele sale neîntrerupte.
În anul 1813, când ciuma a lovit greu Mănăstirea Cernica și au murit mulți călugări-preoți, starețul Timotei l-a îndemnat insistent să primească hirotonia ca ieromonah. Deși s-a socotit nevrednic, în ascultare și cu smerenie, a primit taina preoției la 13 februarie 1813. Avea să slujească Sfânta Liturghie toată viața cu lacrimi în ochi și cu inima frântă de iubirea lui Dumnezeu.
Un părinte pentru toți
În anul 1815, mitropolitul Țării Românești, Nectarie, îl hirotesește duhovnic și eclesiarh al Mănăstirii Cernica. De atunci, aproape toată obștea se spovedea la el. Era căutat nu doar de monahi, ci și de mireni, de oameni simpli, ba chiar și de clerici de rang înalt. Oamenii simțeau în el o prezență plină de har, un om care le purta durerile ca și cum ar fi fost ale lui. Nu făcea diferență între săraci și bogați, între oameni simpli și învățați. Îi iubea pe toți, iar toți îl iubeau.
Era neîntrecut în blândețe și iertare. Dacă cineva îl ocăra, el răspundea cu binecuvântări. Dacă era nedreptățit, se ruga pentru cel ce-i făcea rău. Nu purta în suflet ranchiună, ci numai milă și rugăciune. Într-o lume plină de nedreptăți, părintele Calinic devenise pentru mulți un sprijin, un refugiu, o lumină. Aceasta este poate una dintre cele mai mari mărturii ale sfințeniei sale: o iubire autentică, care nu judecă, nu rănește, ci vindecă și înalță.
Conducător iscusit și păstor luminat
La 14 decembrie 1818, Cuviosul Calinic este ales stareț al Mănăstirii Cernica. Avea doar 31 de ani, dar viața lui deja era una de om desăvârșit în Hristos. Conduce mănăstirea timp de 32 de ani, perioadă în care o transformă într-un centru spiritual respectat în întreaga țară. Sub îndrumarea sa, obștea a crescut numeric și duhovnicește, s-au ridicat biserici, chilii și s-au așezat rânduieli de viață monahală ce dăinuie până astăzi.
În anul 1850, la 14 septembrie, este chemat la o altă lucrare. Este ales episcop al Eparhiei Râmnicului – Noului Severin. Cu smerenie, dar și cu simțul datoriei, primește acest nou jug. Ca episcop, păstorește 17 ani, până în anul 1867. În tot acest timp, a fost un apărător al Ortodoxiei și un sprijinitor al Bisericii. A restaurat biserici, a sprijinit preoți, a îndemnat la viață curată și a încurajat educația religioasă.
A refuzat categoric să se implice în politică sau să accepte compromisuri. Era categoric când venea vorba de păstrarea dreptei credințe și de curăția vieții. Nu făcea concesii, dar nici nu judeca aspru. Tot ce făcea, făcea cu echilibru, cu discernământ și cu frică de Dumnezeu.
Întoarcerea la metanie și sfârșitul vieții pământești
La 24 mai 1867, după aproape șase decenii de nevoință și slujire, se retrage din scaunul episcopal și revine la Mănăstirea Cernica, locul metaniei sale, unde își petrece ultimul an al vieții în rugăciune și pregătire pentru întâlnirea cu Domnul. Pe 11 aprilie 1868, la vârsta de 81 de ani, trece la cele veșnice.
A fost canonizat la 21 octombrie 1955, iar prăznuirea lui a fost rânduită în fiecare an pe 11 aprilie. Moaștele sale, aflate la Mănăstirea Cernica, sunt izvor de mângâiere și nădejde pentru miile de credincioși care vin să se închine cu credință.
Cuvinte de învățătură
Sfântul Calinic nu a fost doar un mare rugător și păstor, ci și un dascăl al pocăinței și iubirii. Cuvintele lui, transmise prin ucenici și prin faptele sale, rămân vii:
- „Dacă vrei să te iubească toți, iubește și tu pe toți.” Acesta nu era un simplu sfat, ci însăși trăirea lui de fiecare zi.
- „Să nu te mândrești cu fapta bună, că atunci ai pierdut plata ei.” Calinic nu îngăduia laudele și le socotea piedici în calea mântuirii.
- „Cine rabdă toate cu mulțumire, acela e aproape de rai.” Răbdarea și smerenia erau, pentru el, scările spre Împărăția lui Dumnezeu.
Viața și cuvintele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica sunt un model viu de sfințenie accesibilă. Nu a făcut minuni spectaculoase în văzul lumii, dar a trăit zilnic minunea tăcută a iubirii, a jertfei și a curăției inimii. A fost, cum spun mulți, un sfânt „fără zgomot”, dar tocmai prin tăcerea și smerenia lui, a vorbit lumii despre Dumnezeu mai puternic decât multe cuvinte.
Sfântul Calinic rămâne o icoană vie a monahismului românesc și un îndrumător sigur pe calea credinței
El ne arată că sfințenia nu este rezervată aleșilor, ci este rodul unei vieți trăite cu sinceritate, cu ascultare, cu iubire și cu dor după Dumnezeu. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de modele ca el – oameni care nu doar vorbesc despre credință, ci o trăiesc.
Să-i cerem rugăciunea, să-i urmăm pilda și să nu uităm cuvintele lui simple, dar pline de har: „Iubește și vei fi iubit.”
Condacul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului
Glasul 8
Apărătoare Doamnă…
Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ierarhe Calinic, veseleşte sufletele celor credincioşi; şi atingerea sicriului sfintelor tale moaşte sfinţeşte simţirile şi dăruieşte tămăduiri. Pentru aceasta, după datorie te cinstim pe tine şi cu bucurie îţi strigăm: bucură-te, părinte, de Dumnezeu însufleţite!
Troparul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului
Glasul 1
De Dumnezeu purtătorule, părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi şi făcătorule de minuni! Cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.