Sfântul Ierarh Bretanion, cunoscut și sub numele de Betranion sau Vetranion, este una dintre figurile luminoase ale creștinismului timpuriu din spațiul românesc.
Sfântul Bretanion, stâlp al Ortodoxiei în Sciția Minor
Episcop al Tomisului în secolul al IV-lea, el se înscrie în rândul marilor apărători ai dreptei credințe niceene, într-o epocă marcată de tulburări dogmatice, presiuni politice și confruntări directe între Biserică și puterea imperială.
Viața și activitatea sa arată limpede că Biserica de la Dunărea de Jos era bine organizată, vie duhovnicește și condusă de păstori vrednici, încă din primele veacuri creștine.
Originea și urcarea pe scaunul Tomisului
Sfântul Bretanion era de origine capadociană, provenind dintr-un spațiu renumit pentru asceți, teologi și mari ierarhi ai Bisericii. În jurul anului 360, el ajunge episcop al Tomisului, cetate importantă a provinciei Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), cu jurisdicție bisericească asupra unui teritoriu vast, cuprins între Dunăre și Marea Neagră. Alegerea sa nu a fost întâmplătoare: viața sa curată, râvna pentru adevăr și formarea teologică solidă îl recomandau drept păstor într-o regiune de frontieră, expusă atât influențelor eretice, cât și presiunilor militare.
De la începutul păstoririi sale, Sfântul Bretanion s-a dovedit un apărător neclintit al hotărârilor Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325), care afirmase limpede dumnezeirea Fiului și condamnase erezia lui Arie. Într-o vreme în care arianismul era sprijinit chiar de unii împărați, curajul mărturisirii devenea o virtute rară și primejdioasă.
Confruntarea cu împăratul Valens
Momentul cel mai cunoscut din viața Sfântului Bretanion este legat de vizita împăratului arian Valens la Tomis, în anul 369. Întorcându-se dintr-o expediție împotriva goților, Valens a poposit în cetatea tomitană și a intrat în catedrala episcopală, unde a încercat să-l constrângă pe episcop să intre în comuniune cu arienii și să slujească alături de ei.
Relatarea acestui episod ne-a fost transmisă de doi istorici bisericești de mare autoritate: Sozomen și Teodoret al Cirului. Potrivit lui Sozomen, Sfântul Bretanion nu s-a temut de puterea împărătească, ci „a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinți Părinți de la Niceea, pe care nu le putea călca”. În fața poporului adunat în număr mare, ierarhul tomitan a apărat dreapta credință cu aceeași îndrăzneală cu care prorocii mustrau pe regii nelegiuiți.
După această mărturisire, episcopul s-a retras împreună cu credincioșii într-o altă biserică din oraș, lăsându-l pe împărat singur. Gestul avea o puternică semnificație: poporul a ales să urmeze adevărul credinței, nu autoritatea politică. Valens, mâniindu-se, a poruncit inițial exilarea episcopului, dar, temându-se de o revoltă a locuitorilor din Sciția, cunoscuți ca viteji și esențiali apărării imperiului, a revenit asupra deciziei și l-a reașezat pe Bretanion în scaunul său.
Un ierarh biruitor prin virtute
Sozomen își încheie relatarea subliniind statura morală a episcopului: „Bretanion s-a arătat mai puternic decât zelul stăpânitorului; era un bărbat destoinic și renumit prin viața sa virtuoasă”. La rândul său, Teodoret al Cirului arată că Sfântul Bretanion strălucea prin tot felul de virtuți și că păstorea întreaga Sciție cu râvnă apostolică.
Această confruntare dovedește nu doar curajul personal al ierarhului, ci și maturitatea duhovnicească a comunității creștine din Dobrogea. Legătura strânsă dintre episcop și popor, fidelitatea față de Ortodoxie și refuzul compromisului dogmatic arată că Biserica tomitană era deja bine întemeiată în adevăr.
Promotor al vieții ascetice și monahale
Pe lângă activitatea sa episcopală și mărturisirea publică a credinței, Sfântul Bretanion a fost un mare susținător al vieții ascetice. După modelul Capadociei, el a încurajat nevoința sihaștrilor care trăiau în peșteri, chilii săpate în stâncă și mici bisericuțe rupestre. În timpul păstoririi sale existau în Eparhia Tomisului mai multe așezări monahale renumite, cu călugări cărturari și teologi, care au contribuit la formarea unei tradiții spirituale profunde în această regiune.
Tradiția bisericească îl leagă pe Sfântul Bretanion de formarea duhovnicească a tânărului Ioan Casian, precum și a prietenului său Gherman. Mai târziu, Ioan Casian avea să devină unul dintre cei mai importanți teologi ai monahismului apusean, ducând în Occident experiența spirituală a Răsăritului.
Legătura cu martirii și Sfinții vremii
Un alt aspect important al activității Sfântului Bretanion este legat de cinstirea martirilor. Se consideră că el a înălțat o bazilică deasupra criptei cu moaștele celor patru martiri de la Niculițel, descoperită arheologic în anul 1971, una dintre cele mai importante dovezi ale creștinismului timpuriu de pe teritoriul României.
De asemenea, unii teologi îi atribuie „Scrisoarea Bisericii Goției către Biserica din Capadocia”, care a însoțit moaștele Sfântului Sava Gotul, martirizat la 12 aprilie 372. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, bun prieten și, probabil, părinte duhovnicesc al lui Bretanion, episcopul tomitan a contribuit, împreună cu guvernatorul Iunius Soranus, la strămutarea moaștelor acestui mucenic din Dacia la Cezareea Capadociei.
Sfârșitul și cinstirea liturgică
Cu puțin înainte de anul 381, Sfântul Ierarh Bretanion și-a dat sufletul în mâinile Domnului, după o viață de slujire, mărturisire și nevoință. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt la data de 25 ianuarie, pomenindu-l ca pe un ierarh drept, apărător al adevărului și păstor desăvârșit.
Moștenirea Sfântului Bretanion
Figura Sfântului Ierarh Bretanion rămâne un reper fundamental pentru istoria Bisericii din Dobrogea și din întreg spațiul românesc. El întruchipează modelul episcopului care nu face compromisuri cu erezia, care stă neclintit în fața puterii politice și care își conduce turma prin exemplul vieții sale curate. Prin el, Tomisul intră sigur în istoria scrisă a Bisericii, iar Sciția Minor se arată ca un pământ roditor de sfințenie, credință și cultură creștină.
Într-o lume în care presiunile exterioare pot amenința adevărul, Sfântul Bretanion ne amintește că adevărata putere a Bisericii stă în fidelitatea față de Domnul Iisus Hristos și în curajul mărturisirii dreptei credințe, „fără rușinare, chiar înaintea împăraților”.
Troparul Sfântului Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului
Glasul 1
Următor fiind Sfântului Andrei, Apostolul cel întâi chemat, Sfinte Ierarhe Bretanion, te-ai arătat păstor preaînțelept al strămoșilor noștri din pământul Dobrogei și apărător al dreptei credințe statornicită de părinții Sinodului de la Niceea. Prietene al Marelui Vasile și cinstitorule al mucenicilor de demult, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre!