Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici, prăznuit de Biserica Ortodoxă Română la data de 3 mai, este una dintre cele mai luminoase figuri ale monahismului românesc din secolul al XIX-lea. Născut în anul 1821 la București, sub numele de Ioan, Sfântul Irodion avea să îmbrățișeze viața călugărească în tinerețe, lăsând în urmă lumea pentru a-L urma pe Iisus Hristos în nevoință, smerenie și rugăciune.
Ucenicia la Cernica
La doar 20 de ani, tânărul Ioan a intrat ca frate la Mănăstirea Cernica, atras de viața isihastă ce se trăia acolo, sub îndrumarea Sfântului Calinic. În anul 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Nu a fost un simplu călugăr printre ceilalți: și-a luat cu toată seriozitatea chemarea, devenind un model de nevoință. Dormea puțin – doar trei-patru ceasuri pe noapte – , făcea sute de metanii, poste, tăcea, iubea pe toți și nu vorbea de rău pe nimeni. Această viață aspră i-a atras respectul obștii și prețuirea starețului său.
Chemarea spre Lainici
În anul 1850, starețul Calinic este chemat la episcopia Râmnicului și, printre ucenicii săi aleși să-l urmeze, se află și monahul Irodion. Acesta este trimis în anul 1851 la Schitul Lainici, un loc izolat de pe Valea Jiului, într-o vreme când așezământul era aproape uitat. În anul 1853 este hirotonit diacon și preot, iar un an mai târziu devine stareț, păstorind această comunitate monahală timp de 41 de ani – un record de longevitate pentru acest schit.
Lainiciul nu a fost doar o mănăstire sub conducerea lui Irodion, ci un focar de viață duhovnicească. El a format aici o obște în duh cernican, cu trăire isihastă și asceză aspră, adunând în jurul său peste 30 de ucenici. Sfântul Calinic, simțind sfințenia ucenicului său, venea adesea la Lainici pentru sfat și spovedanie, numindu-l cu afecțiune „Luceafărul de la Lainici”. Această titulatură a rămas până astăzi în graiul popular.
Darurile Duhului
Ca mulți dintre sfinți, Cuviosul Irodion a fost încercat de ispite grele, unele chiar din partea confraților săi. Dar el le răbda cu smerenie, rămânând statornic în rugăciune și blândețe. Suferința nu l-a înăsprit, ci l-a luminat. Se spune că avea darul înainte-vederii și al izgonirii duhurilor necurate. Mulți credincioși veneau la el din Oltenia, dar și din Transilvania, căutând vindecare, sfat și mângâiere.
Una dintre întâmplările cunoscute, transmisă din generație în generație, este cea cu femeia care i-a adus lapte. Refuzând-o, i-a spus clar că nu e de la capra ei, deoarece aceasta fusese „dată diavolului” prin vorbele de hulă rostite. Această mustrare duhovnicească, rostită cu puterea unei vederi duhovnicești adânci, a adus căință femeii și întoarcerea ei la o viață curată.
Ultimele zile și profeția
Înainte de a pleca la Domnul, Cuviosul Irodion și-a adunat obștea și le-a spus: „Fiii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu…”. Și așa a fost. În anul 1916, în plin război, Lainiciul a fost pustiit, chiliile arse, biserica transformată în grajd. A rămas în ruină vreme de 13 ani, până în anul 1929, când a fost refăcut de Protosinghelul Visarion Toia.
Pe 3 mai 1900, după o viață întreagă dăruită slujirii lui Iisus Hristos, Cuviosul Irodion s-a mutat la Domnul. A fost înmormântat în apropierea altarului, după rânduiala athonită.
Descoperirea moaștelor
După tradiția monahală, la șapte ani de la trecerea sa, a fost deshumat. Spre uimirea celor prezenți, trupul său era întreg și neputrezit. Dar, neavând binecuvântarea episcopului pentru cinstirea moaștelor, ele au fost înhumate din nou. A trebuit să treacă peste un secol până când, în anul 2009, moaștele Cuviosului au fost din nou scoase la lumină și așezate spre închinare. Un an mai târziu, în 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților.
Moștenirea unui sfânt
Viața Sfântului Irodion nu este spectaculoasă prin fapte exterioare. Nu a scris tratate, nu a călătorit, nu a fost un mare predicator. Dar a ars în tăcere ca o făclie pentru Iisus Hristos. Smerenia, nevoința, rugăciunea, discernământul și dragostea față de oameni i-au fost suficiente pentru a deveni sfânt. A fost un părinte cu inimă mare, un duhovnic iscusit și un călugăr adevărat, în toată puterea cuvântului.
Pentru monahii de astăzi, dar și pentru mirenii care caută repere autentice, Sfântul Irodion rămâne un model viu. Într-o vreme în care agitația și superficialitatea domină, el ne arată calea tăcerii, a răbdării și a vieții trăite în Hristos.
Schitul Lainici, unde odihnesc sfintele sale moaște, a devenit un loc de pelerinaj important. Credincioșii vin să se închine, să se roage, să ceară ajutor. Și mulți mărturisesc că primesc alinare. Moaștele sale sunt dovada vie a sfințeniei sale, dar mai presus de toate rămâne exemplul vieții lui – o viață simplă, dar plină de har.
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici nu a avut o viață lipsită de durere, ci a cunoscut prigoana, ispita, trădarea
Dar toate le-a biruit prin Domnul Iisus Hristos, devenind un om transfigurat, un sfânt al răbdării și al discernământului. A trăit în munți, departe de lume, dar a luminat peste munți, până în inimile oamenilor. Tocmai de aceea i s-a spus, pe drept cuvânt, „Luceafărul de la Lainici”.
Astăzi, când lumea are nevoie mai mult ca oricând de modele autentice, viețile precum cea a Sfântului Irodion sunt o comoară neprețuită. Ele nu doar inspiră, ci ne învață cum să trăim cu adevărat în Hristos, cu smerenie, tăcere și dragoste. Într-o lume care strigă, Sfântul Irodion ne arată cum se mântuiește sufletul în liniște.
Troparul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici
Glas 5
Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toţi vindecându-i şi duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viaţa sa.