În istoria Bisericii Ortodoxe, Sfinții Mărturisitori ocupă un loc de cinste, fiind aceia care, deși nu au primit moarte mucenicească, au suferit chinuri cumplite pentru credința lor, rămânând statornici în mărturisirea lui Hristos. Unul dintre acești sfinți este Cuviosul Hariton Mărturisitorul, cinstit în fiecare an la data de 28 septembrie. Viața sa este o mărturie vie despre biruința credinței asupra prigoanelor, a suferințelor și a ispitelor, dar și despre întemeierea monahismului palestinian, de unde s-a răspândit în toată lumea ortodoxă.
Tinerețea și credința statornică
Sfântul Hariton s-a născut în cetatea Iconia, din provincia Licaonia, în vremea împăratului Aurelian (270–275). Iconia era un loc binecuvântat, pentru că aici strălucea și mărturia Sfintei Mucenițe Tecla, ucenica Sfântului Apostol Pavel. Din copilărie, Hariton a fost crescut în dreapta credință și a dobândit o statornicie de nezdruncinat în slujirea lui Hristos. El era cunoscut ca fiind un creștin ales în bunătăți și râvnitor întru evlavie, un exemplu pentru ceilalți credincioși ai cetății.
În vremea împăratului Aurelian, care a pornit prigoane sângeroase împotriva creștinilor, Hariton s-a arătat neînfricat, mărturisind cu tărie credința sa. El nu s-a ascuns, ci a fost văzut de toți ca un stâlp al creștinilor din Iconia, îndemnându-i să nu se plece în fața idolilor.
Mărturisirea înaintea prigonitorilor
Aflând despre credința lui, guvernatorul cetății l-a prins și l-a adus la judecată. Judecătorul i-a cerut să se închine zeilor păgâni, așa cum poruncea împăratul, însă Hariton a răspuns cu îndrăzneală:
„Toți idolii păgânilor sunt diavoli, care, pentru mândria lor, au fost surpați din cer în iad. Oamenii cei fără de minte îi cinstesc ca pe niște dumnezei, dar și ei, și cei ce se închină lor, se vor pierde ca fumul. Eu mă închin Dumnezeului celui viu, Ziditorul tuturor și Mântuitorul lumii.”
Judecătorul, mâniindu-se, l-a numit hulitor și a poruncit să fie bătut fără cruțare. Patru slujitori l-au lovit până ce trupul său a devenit numai rană, iar sângele i se scurgea ca un râu. Văzând că abia mai trăiește, l-au aruncat în temniță. Însă Dumnezeu, întărindu-l, l-a vindecat și i-a redat puterea.
A doua zi, a fost adus din nou la judecată. Neclintit, Hariton a mărturisit iarăși pe Hristos, numind idolii „spurcați” și „neputincioși”. Judecătorul a poruncit să-i fie ars trupul cu făclii aprinse, încât pielea i s-a prăjit ca o carne pe foc. Dar el a rămas neclintit, întărindu-se cu cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8, 35).
Astfel, Hariton a fost numit „Mărturisitor” al credinței, pentru că a suferit chinuri cumplite fără a fi ucis.
Slobozirea și alegerea pustniciei
După moartea împăratului Aurelian, prigoana împotriva creștinilor a încetat. Un edict imperial a adus libertate Bisericii, iar creștinii s-au bucurat cu nespusă bucurie. Atunci și Sfântul Hariton a fost eliberat din temniță, vindecat de Domnul din răni și întărit cu daruri duhovnicești.
Dar, în loc să se întoarcă la viața de mai înainte, el a ales calea pustniciei. Lepădându-se de lume, s-a retras spre Țara Sfântă, dorind să-și petreacă viața în rugăciune și liniște.
Minunea izbăvirii din mâinile tâlharilor
Pe drum, aproape de Ierusalim, Hariton a căzut în mâinile unor tâlhari, care l-au răpit și l-au dus în peștera lor. Aceștia voiau să-l vândă ca rob. Însă pronia lui Dumnezeu a lucrat în chip minunat: un șarpe veninos a intrat în vasul de vin al tâlharilor și a lăsat acolo otravă. După ce tâlharii au băut din acel vin, au murit toți pe loc. Hariton a scăpat cu viață și a mulțumit lui Dumnezeu pentru izbăvirea Sa.
În peștera tâlharilor a găsit multe bogății adunate de ei. Cu acestea a zidit o biserică și a întemeiat o mănăstire, transformând locul întunericului și al păcatului într-un locaș de rugăciune și lumină.
Întemeierea mănăstirilor
Sfântul Hariton este considerat unul dintre marii întemeietori ai monahismului în Palestina.
El a ridicat trei mari mănăstiri, care au devenit izvoare de viață duhovnicească:
- Mănăstirea Faran, întemeiată în peștera tâlharilor. Aici a adunat mulțime de monahi și le-a lăsat o pravilă de rugăciune și de muncă.
- Mănăstirea Duca (sau Marda), ridicată aproape de Ierihon. Aceasta s-a numit și „Mănăstirea lui Hariton”.
- Mănăstirea Souka (Lavra Veche), aflată mai în adâncul pustiei, care a devenit un centru de monahism vestit în toată Palestina.
Prin aceste așezăminte, Hariton a pus bazele unei rânduieli monahale care avea să fie urmată de multe alte lavre și mănăstiri. Tradiția îi atribuie chiar alcătuirea rânduielii de tundere în monahism, semn că a fost un părinte organizator și înțelept.
Harismele și minunile Sfântului Hariton
Viața sa pustnicească nu a fost lipsită de minuni. Se spune că, în lipsă de apă, Hariton a scos un izvor dintr-o piatră uscată, ca un nou Moise în pustie. El a fost și tămăduitor al bolilor, aducând alinare celor care veneau la el cu credință. Mulți creștini se adunau să primească binecuvântare și sfat duhovnicesc, fiind povățuiți la o viață curată și la slujire neîncetată a lui Hristos.
Dar, cu toată faima sa, Hariton nu a dorit să fie lăudat de oameni. Adesea se retrăgea în pustie, fugind de slava deșartă, ca să-și păstreze sufletul curat înaintea lui Dumnezeu.
Săvârșirea și cinstirea sa
Sfântul Cuvios Hariton a trăit până la adânci bătrâneți. S-a săvârșit în pace, în jurul anului 350, fiind cinstit de obștile monahale întemeiate de el și de întreaga Biserică. Moaștele sale au fost așezate în prima mănăstire, cea din Faran, unde au fost izvor de binecuvântare pentru mulți credincioși.
Astăzi, Biserica îl pomenește pe data de 28 septembrie, amintindu-ne nu doar de chinurile și mărturisirea sa, ci și de rodirea pustniciei sale în viața monahală din Țara Sfântă.
Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul rămâne un far al dreptei credințe, un exemplu de mărturisire neînfricată și de lepădare de lume pentru dragostea lui Hristos
Prin suferințele sale, a arătat că nimic nu-l poate despărți pe creștin de iubirea lui Dumnezeu. Prin pustnicia sa, a transformat deșertul în grădină duhovnicească, întemeind lavre care au rodit sfințenie pentru întreaga Biserică.
Cinstindu-l pe el la data de 28 septembrie, să-i urmăm credința și statornicia, rugându-ne să ne întărească și pe noi în lupta cea bună a mântuirii.
Condacul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul
Glasul 4
Pe Întărirea Cea Neclintită…
Pe nevoitorul dreptei credinţe şi pe râvnitorul adevărului astăzi toţi credincioşii cu cântări şi cu laude să-l mărim: pe Sfântul Hariton păstorul şi dascălul şi luminătorul cel preacuvios al lumii. Căci se roagă Domnului pentru noi toţi.
Troparul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul
Glasul 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.