Pe 9 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește una dintre cele mai adânci și fundamentale taine ale credinței: Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), Dumnezeu cel Unul în ființă și întreit în Persoane. Această zi, care urmează imediat după Pogorârea Duhului Sfânt, nu este doar o sărbătoare a dogmei, ci o chemare la transformare, la participare vie în iubirea și slava Treimii.
Dumnezeul cel viu – nu teorie, ci experiență
În Ortodoxie, vorbirea despre Dumnezeu nu este un exercițiu abstract, ci izvorăște din „vederea” lui Dumnezeu, cum spune Sfântul Grigorie Teologul. Nu cunoști Treimea prin silogisme, ci prin curăție, iubire și trăire. Adevărata teologie este întotdeauna rodul experienței, un rod al inimii smerite care, purificată, devine capabilă să vadă lumina necreată a lui Dumnezeu.
Sfânta Treime nu este o formulă. Este realitatea supremă a existenței. Tatăl, izvorul ființei; Fiul, Cuvântul întrupat care ne mântuiește; Duhul Sfânt, cel care dă viață, sfințește și desăvârșește. Iar omul este chemat nu doar să creadă, ci să participe, să intre în această taină vie.
Cunoașterea lui Dumnezeu o taină trăită
Creștinul nu este chemat doar să știe despre Dumnezeu, ci să-L cunoască, ceea ce înseamnă să trăiască în comuniune cu El. Și această comuniune e imposibilă fără curățirea de păcat, fără ieșirea din logica plăcerii trupești și din cercul absurd al egoismului. Căci, spune tot Sfântul Grigorie, „cel ce nu crede în această mare taină a harului” și nu se deschide nădejdii îndumnezeirii, rămâne prizonier al iraționalului.
Adevărata cunoaștere a Treimii nu se dobândește din exterior, ci prin lucrarea Duhului în inima celui ce se smerește și se curățește. Duhul Sfânt este Cel care face posibilă îndumnezeirea, adică transformarea omului prin har, reîntoarcerea la chipul și asemănarea Arhetipului, Dumnezeu.
Biserica comunitatea celor ce se îndumnezeiesc
Pentru Părinții Bisericii, Biserica este comunitatea de îndumnezeire. Nu este o instituție administrativă, ci trupul viu al lui Iisus Hristos, în care fiecare om e chemat să fie transfigurat prin har. Prin credință, prin Liturghie, prin pocăință și rugăciune, omul devine templu al Duhului, iar Iisus Hristos prinde contur în el, „văzut în chip nevăzut și cunoscut în chip necunoscut”.
În această logică, înțelegem că îndumnezeirea nu e un privilegiu pentru câțiva aleși, ci vocația fiecărui om. Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul, iar prin Fiul ni S-a dat Duhul Sfânt, care „face din cel vrednic Templul Său”. Aceasta este economia mântuirii: Dumnezeu se apropie de om ca omul să se poată apropia de Dumnezeu.
Rugăciunea către Treime, o școală a cunoașterii vii
Rugăciunile începătoare din orice slujbă ortodoxă ne introduc discret și profund în această realitate. Ne adresăm Sfintei Treimi în ansamblu: „Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție”, cerând mila Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Apoi, individualizăm:
- „Doamne, curățește păcatele noastre”, ne adresăm Tatălui, dorind curățirea adâncă a ființei noastre.
- „Stăpâne, iartă fărădelegile noastre”, e rugăciunea către Fiul, Care, prin Cruce, ne-a adus iertarea.
- „Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre”, e chemarea către Duhul Sfânt, Cel care dăruiește viață, ridică, vindecă, sfințește.
Acest mod de rugăciune reflectă iconomia Treimii: Tatăl ne curățește, Fiul ne iartă, Duhul ne vindecă. Iar întreaga viață duhovnicească a creștinului e o pregătire pentru a deveni transparent la prezența Treimii în sine.
Îndumnezeirea, celălalt chip al Întrupării
Îndumnezeirea nu e un concept abstract. Este, cum spune tradiția ortodoxă, „celălalt aspect al Întrupării”. Iisus Hristos S-a făcut om pentru ca omul să se poată face părtaș firii dumnezeiești ,,Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume.” (II Petru 1,4). Această înălțare nu este simbolică, ci reală, efectivă, prin har, omul devine ceea ce este Iisus Hristos prin fire.
Și aceasta este lucrarea Duhului, care, potrivit Sfântului Grigorie Palama, este „rodnic foarte și având mulțime de vlăstare”, adică lucrează în multe moduri, dar cu același scop: să nască în noi chipul lui Hristos. De aceea Biserica, prin Liturghie, Taine și nevoință, nu face altceva decât să creeze spațiul acestei lucrări a Treimii în noi.
Treimea, taina iubirii absolute
În inima dogmei trinitare nu stă o teorie complicată, ci iubirea. Treimea este iubire în Sine, iubire desăvârșită, eternă, între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Și această iubire nu e închisă, ci se revarsă spre creație. Omul a fost creat din iubire și pentru iubire. A fost creat pentru comuniune.
Prin urmare, cunoașterea Sfintei Treimi este chemarea de a participa la această iubire, de a iubi cu iubirea care vine de la Dumnezeu. A trăi trinitar înseamnă a trăi în dăruire, în smerenie, în unitate. Lumea, în egoismul ei, rupe. Treimea, în iubirea ei, unește.
Sărbătoarea Sfintei Treimi este o chemare la realitate
Într-o lume tot mai fragmentată și lipsită de sens, Treimea ne arată că există unitate fără uniformitate, iubire fără interes, cunoaștere fără mândrie.
Dumnezeu nu este o idee, ci o prezență. Nu este o forță impersonală, ci o comuniune vie care ne așteaptă. Iar dacă ne deschidem, dacă ne smerim, dacă ne curățim, această lumină întreit strălucitoare poate coborî în noi, transformându-ne în fii ai Tatălui, frați ai Fiului și locașuri ale Duhului.
Așadar, să fim cu luare aminte: chipul măririi Lui suntem, deși purtăm rănile păcatului. Dar prin curățire, iertare și vindecare, putem ajunge să ne vedem iarăși în lumina Treimii. Și această lumină nu e departe. Ne așteaptă, smerită, în inima Bisericii, în Liturghie, în rugăciune, în fiecare pas sincer spre Dumnezeu.
Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, binecuvântat este cel ce crede în numele Domnului!
Rugăciune către Sfânta Treime, a Părintelui Sofronie de la Essex
Sfântă Treime, Tată, Fiule şi Duhule, Preaînalte Dumnezeule, Împărate şi Făcătorule a toată veşnicia, Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tău şi ai scris împrejur în chipul văzut al firii noastre asemănarea Fiinţei Tale nevăzute, fă-ne să aflăm milă şi har în ochii Tăi, ca să Te putem slăvi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale, împreună cu toţi sfinţii care din veac au bineplăcut Ţie.