„Nu te teme de ce-ți poate face omul, ci teme-te să nu pierzi harul lui Dumnezeu.”– Sfântul Ioan Gură de Aur
Istoria creștinismului este plină de mărturisitori ai credinței care au ales suferința și moartea în locul compromisului cu valorile păgâne ale vremii lor. Un exemplu grăitor este Sfânta Muceniță Drosida, fiica împăratului roman Traian, un personaj aproape necunoscut în afara spațiului bisericesc, dar de o profunzime duhovnicească impresionantă. Deși provenea dintr-o familie imperială, Drosida nu a ezitat să-L urmeze pe Iisus Hristos, asumându-și crucea muceniciei într-o epocă în care apartenența la creștinism era pedepsită cu moartea.
Contextul istoric: un imperiu ostil credinței
Împăratul Traian (53–117 d.Hr.), cunoscut pentru extinderea teritorială a Imperiului Roman și pentru administrarea sa eficientă, este amintit în istorie și pentru persecuțiile împotriva creștinilor. În timpul domniei sale, creștinismul era perceput ca o amenințare la adresa ordinii publice și a religiei tradiționale romane. Refuzul creștinilor de a jertfi zeilor romani și de a participa la cultul împăratului era considerat un act de trădare.
În acest climat tensionat, o tânără din însăși familia imperială avea să devină martiră pentru Iisus Hristos. Drosida, fiica lui Traian, creștinată în taină, a trăit o dramă personală profundă, sfâșiată între apartenența la o familie păgână și chemarea lăuntrică a credinței în Iisus Hristos.
Convertirea și mărturisirea credinței
Păstrarea credinței creștine în sânul unei familii imperiale era nu doar dificilă, ci aproape imposibilă. Totuși, Drosida, potrivit tradiției, a primit botezul în taină, influențată probabil de contactul cu creștinii de la curte sau din anturajul palatului imperial. În acea vreme, creștinismul se răspândea tăcut prin mărturia personală a celor convertiți, mai ales în rândul sclavilor, văduvelor și femeilor de condiție socială înaltă, sensibile la mesajul unei vieți curate și a unei împărății veșnice.
După ce a fost prinsă că sprijinea pe ascuns creștinii persecutați, Drosida a fost arestată împreună cu cinci fecioare care îi erau prietene și împărtășeau aceleași convingeri religioase. Acestea au fost închise, torturate și silite să renunțe la credința în Iisus Hristos. Refuzând să se lepede, toate au fost supuse la chinuri cumplite.
Suferința și mucenicia
Drosida și însoțitoarele sale au fost supuse unui tratament barbar. Tradiția spune că fetele au fost silite să intre în băi publice unde urmau să fie batjocorite, dar Dumnezeu le-a păzit curăția. După ce cinci dintre ele au fost ucise, Drosida a reușit să scape pentru o vreme, ascunzându-se într-un mormânt părăsit.
A trăit acolo mai multe zile, în rugăciune și post, ascunsă de ochii autorităților. În acest răstimp, a continuat să răspândească credința, botezând pe ascuns pe cei care se converteau la Iisus Hristos, deși știa că orice moment putea fi ultimul. Într-un final, a fost prinsă și condamnată la moarte. A fost aruncată într-un cuptor încins, unde și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Semnificația martiriului
Mucenicia Sfintei Drosida poartă o încărcătură simbolică aparte. Provenind din cea mai înaltă clasă socială a Imperiului Roman, gestul ei de lepădare de valorile lumii acesteia în favoarea credinței în Iisus Hristos este cu atât mai puternic. Ea nu a fost constrânsă economic sau social să urmeze creștinismul. Nu era o femeie marginalizată, lipsită de perspective. Din contră, viitorul ei, în mod firesc, ar fi trebuit să fie acela de împărăteasă sau lider politic. Și totuși, a ales calea slujirii și a jertfei.
Această alegere ne vorbește despre o asumare conștientă, matură și profundă a Evangheliei. Drosida nu a fost o victimă pasivă, ci un suflet liber, care a înțeles că adevărata putere nu stă în funcții, în aur sau în onoarea de a fi „fiica împăratului”, ci în curajul de a rămâne fidel Adevărului.
O mărturie pentru creștinii de azi
„Dacă iubești lumea, nu poți iubi pe Dumnezeu; și dacă iubești pe Dumnezeu, nu iubești lumea.” – Sfântul Isaac Sirul
Într-o lume în care valorile sunt relativizate, iar credința este deseori considerată o alegere personală fără consecințe, viața Sfintei Drosida este un îndemn la verticalitate. Ea ne arată că mărturisirea credinței nu se face doar cu cuvinte, ci cu întreaga viață.
Faptul că Drosida a preferat moartea în cuptor decât să trăiască în palat fără Iisus Hristos este o lecție dură și incomodă. Ne provoacă să ne întrebăm cât de adâncă este, de fapt, credința noastră. O lăsăm la ușă când intrăm în lume? Ne temem să ne asumăm apartenența la Iisus Hristos atunci când aceasta nu este convenabilă social sau profesional?
Modelul Sfintei Drosida devine astfel actual: ea ne cheamă la o credință autentică, trăită cu demnitate, în orice context social. Ne reamintește că Evanghelia nu este un simplu cod moral sau o opțiune spirituală, ci un drum al crucii, pe care doar cei statornici îl pot parcurge până la capăt.
Cinstirea Sfintei Mucenițe în Biserica Ortodoxă
Sfânta Muceniță Drosida este prăznuită în fiecare an la 22 martie. Deși nu este una dintre cele mai cunoscute sfinte din calendarul ortodox, cultul ei s-a păstrat de-a lungul secolelor, mai ales în Biserica Răsăriteană. Viețile sfinților, scrise în limbaj sobru și adesea laconic, îi consacră un loc între femeile mucenițe ale primelor veacuri, alături de Tecla, Perpetua, Felicitas și alte martire ale curajului feminin creștin.
În icoane, Sfânta Drosida este reprezentată purtând veșminte împărătești, dar cu o expresie de smerenie și pace. Acest contrast vizual subliniază tocmai ruptura dintre ceea ce părea să fie destinul ei firesc – o viață în lux și putere – și alegerea pe care a făcut-o: o viață întru Iisus Hristos, până la moarte.
Viața Sfintei Mucenițe Drosida este o pagină vie din istoria creștinismului timpuriu, o mărturie că nici măcar sângele imperial nu poate concura cu harul lui Dumnezeu
Alegerea ei de a renunța la tot ce oferea lumea romană în schimbul unei coroane nepieritoare ne oferă o perspectivă clară asupra valorii reale a credinței. Nu este vorba doar despre o poveste veche sau o lecție de istorie bisericească. Este o chemare actuală, adresată fiecăruia dintre noi: la coerență, la curaj, la sfințenie. Într-o lume în care tentația compromisului este puternică și constantă, exemplul Sfintei Drosida rămâne un far care luminează calea verticalității și a iubirii de Hristos mai presus de toate.