Biserica Ortodoxă o prăznuiește în fiecare an la data de 7 iulie pe Sfânta Mare Muceniță Chiriachi, o fecioară cu suflet de foc, al cărei nume înseamnă „a Domnului” sau „Duminica”, născută din părinți drepți, aleasă din pruncie pentru slujirea Domnului Iisus Hristos și încununată cu cununa muceniciei în vremuri de prigoană grea. Viețile sfinților precum cea a Sfintei Chiriachi sunt izvoare de lumină pentru sufletele celor credincioși, arătând prin pilda lor că nimic nu poate învinge iubirea adevărată pentru Dumnezeu.
Nașterea din făgăduință și viața curată a unei fecioare sfințite
Sfânta Mare Muceniță Chiriachi s-a născut în secolul al III-lea, în Asia Mică, în familia binecredincioșilor creștini Dorotei și Evsevia. Timp îndelungat aceștia nu avuseseră copii, dar, cu rugăciune stăruitoare, au cerut de la Dumnezeu un prunc, promițând că îl vor închina Lui. Într-o zi de Duminică, Dumnezeu le-a dăruit o fiică, iar ei au numit-o Chiriachi, adică „a Domnului”.
Încă din copilărie, Sfânta Mare Muceniță Chiriachi a fost crescută în frica de Dumnezeu, în curăție și evlavie. Nu s-a alipit niciodată de lucrurile lumești și a fost păzită de părinți ca o floare de preț. Era frumoasă cu trupul și cu sufletul, și cu toata că mulți tineri au dorit să o ia de soție, ea i-a refuzat pe toți, spunând cu hotărâre că s-a logodit Mirelui ceresc, Domnului Iisus Hristos, și că vrea să moară fecioară pentru El.
Prigoana împotriva creștinilor și suferința Sfintei
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor declanșate de împăratul Dioclețian (284–305), un tânăr păgân, refuzat de Chiriachi, a denunțat întreaga familie că este creștină. Dioclețian i-a arestat și i-a despărțit: pe părinți i-a trimis în exil în părțile Armeniei, unde aveau să moară ca mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos, iar pe Chiriachi a trimis-o în Nicomidia, la cezarul Maximian (viitorul împărat Galeriu), om plin de cruzime și vrăjmaș al creștinismului.
Chiriachi a fost chemată la judecată și întrebată de credința ei. Ea a mărturisit cu curaj: „Sunt creștină și nimic nu mă va despărți de iubirea lui Hristos!” Pentru acest răspuns a fost bătută cu cruzime, însă a răbdat în tăcere, rugându-se cu lacrimi. Văzând că rănile nu-i înmoaie credința, Maximian a trimis-o la guvernatorul Ilarion din Bitinia.
Minuni care au umilit idolii și judecătorii păgâni
Ilarion a dus-o pe Chiriachi în capiștea idolilor și a încercat să o silească să jertfească acestora. Însă, când sfânta s-a rugat, s-a produs un cutremur cumplit care a zdrobit idolii în pulbere, iar un fulger l-a lovit pe Ilarion, omorându-l pe loc. Acest semn ceresc a arătat că puterea Sfintei venea de la Dumnezeu și că idolii păgânilor nu erau decât lucruri moarte, neputincioase.
A venit apoi un alt guvernator, Apollonie, care a continuat cu și mai mare cruzime torturile împotriva ei. A poruncit ca trupul sfintei să fie ars în foc, dar o ploaie neașteptată a stins flăcările. A fost aruncată între fiare sălbatice, dar animalele au venit blânde la picioarele ei. Mulți păgâni, văzând aceste minuni, au crezut în Domnul Iisus Hristos și au primit botezul sângelui, căci au fost uciși pentru credința lor.
Mărturisirea credinței și sfârșitul mucenicesc
Apollonie, înnebunit de neputința sa, i-a spus Sfintei că o va ucide, iar ea i-a răspuns cu cuvinte de foc, amintind de sfinții din Vechiul și Noul Testament: „De mă dai focului, cei trei tineri în cuptor au fost și s-au mântuit; de mă arunci la fiare, și Daniil s-a mântuit; de mă arunci în apă, Iona s-a mântuit; iar de mă dai sabiei, Botezătorul Ioan a primit cununa. Pentru mine viață este moartea pentru Hristos!”
Văzând neclintirea ei, Apollonie a poruncit să fie scoasă din cetate și să i se taie capul. Sfânta Chiriachi a cerut un răgaz ca să se roage. A îngenuncheat pe pământ, și-a ridicat mâinile spre cer și a cerut Domnului ca toți cei ce-i vor cinsti pomenirea cu credință să fie miluiți și păziți. Apoi, ca un copil, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, înainte ca să fie atinsă de sabia călăului.
Când ostașii s-au apropiat să-i taie capul, au aflat-o deja moartă și s-au spăimântat. Un glas ceresc s-a auzit atunci, zicând: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu!” Ostașii, atinși de această minune, au slăvit și ei pe Domnul Iisus Hristos.
Moștenirea Sfintei Chiriachi
Sfânta Mare Muceniță Chiriachi este cinstită în toată lumea ortodoxă ca un model de feciorie, statornicie și jertfă pentru Domnul Iisus Hristos. Ea ne arată că trupul poate fi rănit, dar sufletul unit cu Dumnezeu este de nebiruit. Minunile ei în viață și după moarte sunt mărturie a harului ce locuia în ea. Puterea ei vine nu din cuvinte mari sau răzvrătire, ci din dragostea simplă și totală pentru Domnul Iisus Hristos, Mirele sufletului său.
În icoane este înfățișată ca o fecioară tânără, ținând crucea în mână, semnul biruinței sale întru Hristos. Credincioșii i se roagă pentru tărie în necazuri, pentru feciorie curată, pentru ajutor în suferință și izbăvire de prigonitori.
Ea este o floare nepieritoare a Bisericii, una din acele fecioare înțelepte despre care vorbește Mântuitorul în Evanghelie, care au avut candelele aprinse și au intrat în cămara de nuntă a Mirelui ceresc.
Viața Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi este o chemare la sfințenie și la statornicie în credință
Într-o lume care slăbește în iubirea pentru Dumnezeu și în curajul mărturisirii, pilda ei strălucește ca o lumină nestinsă. Ea ne învață că suferința pentru Domnul Iisus Hristos nu este înfrângere, ci slavă; că fecioria nu este pierdere, ci logodnă cu veșnicia; că rugăciunea e mai puternică decât sabia, și că Dumnezeu lucrează minunat prin cei ce Îl iubesc din toată inima.
Condacul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi
Glasul 2
Cele de sus căutând…
Muceniţa lui Hristos ne-a chemat pe noi împreună acum să cântăm cu laude luptele şi dumnezeieştile ei nevoinţe. Căci ea, ca o vitează cu cugetul, după numele ce poartă, este doamnă a gândului şi a patimilor celor necuvioase.
Troparul Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.