În veacul al XIV-lea, o rază de lumină s-a ridicat din Țara Românească și a strălucit peste hotare, ajungând până în inima țaratului bulgar. Această rază a fost Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab, fiica domnitorului Basarab I Întemeietorul și a doamnei Marghita.
Prin viața sa plină de credință, smerenie și curaj, Teofana a arătat că adevărata noblețe nu se măsoară în bogății sau ranguri lumești, ci în puterea de a-L iubi pe Hristos mai presus de toate.
Nașterea și educația unei viitoare sfinte
Sfânta Cuvioasă Teofana s-a născut la începutul secolului al XIV-lea, într-o perioadă de consolidare a statului Țării Românești, sub domnia tatălui său, Basarab I. Crescută într-o familie iubitoare de Dumnezeu, tânăra Teodora, acesta fiind numele ei de botez, a primit o educație aleasă, potrivită unei domnițe de neam voievodal, dar și pătrunsă de spiritul creștin. Încă din copilărie, se distingea prin evlavie, blândețe și dragoste față de cei săraci, semne care aveau să vestească viitorul ei drum duhovnicesc.
Educația primită în casa Basarabilor a fost una care îmbina înțelepciunea omenească cu cea duhovnicească. Teodora învățase nu doar scrierea și citirea în limba slavonă, limba cultului de atunci, ci și rugăciunea inimii, ascultarea și smerenia. Așa se pregătea, fără să știe, pentru o viață de jertfă și lumină.
Împărăteasa Teodora, credință în mijlocul măririi lumești
În anul 1322, tânăra domniță a fost dată în căsătorie lui Ivan Alexandru, despotul de Loveci, care avea să devină peste câțiva ani țar al Bulgariei (1331–1371). Prin această căsătorie, s-au întărit legăturile politice și spirituale dintre Țara Românească și Bulgaria. Însă pentru Teodora, unirea nu a fost doar o alianță politică, ci și o nouă chemare la slujirea lui Dumnezeu și a poporului.
Ca țarină, Teodora s-a remarcat prin bunătate, evlavie și o profundă viață de rugăciune. Era cunoscută de toți ca o femeie înțeleaptă și blândă, iubitoare de sfinți și de Biserică. Ea mergea adesea să se roage la moaștele Sfintelor Filofteia și Parascheva, aflate atunci la Târnovo, simțind o legătură duhovnicească adâncă cu aceste sfinte ocrotitoare ale poporului.
Împreună cu soțul ei, țarul Ivan Alexandru, Teodora a sprijinit Biserica, ctitorind și restaurând mănăstiri, biserici și centre culturale. În vremea lor, isihasmul, mișcarea de rugăciune lăuntrică și de curățire a inimii prin chemarea numelui lui Iisus, înflorea în Bulgaria și în întreaga regiune. Teodora, atrasă de această trăire duhovnicească, s-a apropiat de călugării isihaști, dorind să-și înalțe sufletul prin rugăciune neîncetată.
Durerea unei mame și răbdarea unei credincioase
În mijlocul splendorilor de la Curtea de la Târnovo, țarina Teodora a cunoscut și adâncurile durerii. Doi dintre fiii săi, Mihail Asan și Ivan Asan, au pierit în războaie. Pierderea lor a fost o rană adâncă în inima mamei, dar ea a primit această încercare cu credință și răbdare, ca pe o cruce rânduită de Dumnezeu. În Cronica lui Manase, o miniatură o înfățișează pe Teodora plângând la căpătâiul fiului ei, ca o maică îndurerată, dar cu privirea îndreptată către cer, de unde își trăgea puterea.
Din durerea ei s-a născut o și mai mare dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni. Teodora a îngrijit orfani, a ajutat pe cei nevoiași și a fost sprijin celor aflați în suferință. Ea a înființat la Loveci, Târnovo și mai târziu la Vidin, centre de copiere a manuscriselor liturgice și duhovnicești, dorind ca lumina credinței să ajungă la cât mai mulți oameni. Prin aceste centre culturale, a sprijinit răspândirea limbii slavone bisericești și a învățăturilor Sfinților Părinți.
Lepădarea de lume și nașterea duhovnicească
În anul 1345, țarina Teodora a fost părăsită de soțul ei, Ivan Alexandru, care, ispitit de deșertăciunile lumii, a ales o altă soție, necreștină. În loc să se lase cuprinsă de amărăciune, Teodora a primit această lovitură cu demnitate și credință. Alungată de la curte, ea s-a smerit și a ales calea monahală, dăruindu-și viața lui Hristos, Mirele cel ceresc.
La tunderea în monahism, a primit numele Teofana, în cinstea Sfintei Împărătese Teofana a Constantinopolului, ale cărei sfinte moaște se aflau la Târnovo. Cu aceeași râvnă, Cuvioasa Teofana s-a dedicat vieții duhovnicești, sub îndrumarea ucenicilor Sfântului Grigorie Sinaitul. Printre aceștia se afla și Sfântul Teodosie de la Târnovo, mare isihast, de la care a învățat taina rugăciunii minții și a liniștii inimii.
În viața monahală, Sfânta Teofana s-a arătat exemplu de ascultare, post, rugăciune și smerenie. A trăit în tăcere și rugăciune neîncetată, ridicându-se la mari măsuri duhovnicești. Pentru ea, pierderea tronului a devenit câștig al Împărăției Cerurilor, iar suferința lumească s-a prefăcut în bucurie duhovnicească.
Maica duhovnicească a Vidinului
În anul 1356, fiul ei, Ivan Strațimir, a devenit conducător al Țaratului de Vidin. Cuvioasa Teofana l-a urmat acolo și a devenit un sprijin duhovnicesc pentru el și pentru soția sa, Ana, tot din neamul Basarabilor. Împreună, cele două femei evlavioase au întărit viața duhovnicească din Vidin, au sprijinit monahii și preoții și au încurajat traducerea și copierea manuscriselor folositoare de suflet.
Din această perioadă s-a păstrat până astăzi „Sbornicul de la Vidin”, o colecție de texte duhovnicești și vieți de sfinte femei, dovadă a dragostei Cuvioasei Teofana pentru cuvântul ziditor și pentru educația creștină. Ea a fost pentru poporul bulgar o adevărată „maică a luminii”, aducând alinare, sfat și rugăciune în vremuri tulburi.
Ultimii ani și trecerea la Domnul
Potrivit tradiției, în ultimii ani ai vieții, Sfânta Teofana s-a retras la Mănăstirea Albotina, săpată în stâncă, aproape de Vidin. Acolo, în liniștea munților, și-a petrecut zilele în rugăciune și post, devenind un model de nevoință și curăție sufletească. A trecut la Domnul la o vârstă înaintată, plină de roade duhovnicești.
O tradiție populară spune că Sfânta a murit mucenicește, ucisă de otomanii care au atacat Vidinul în anul 1396. Fie că a trecut în pace, fie în mucenicie, Cuvioasa Teofana a rămas în inimile credincioșilor ca o apărătoare a credinței și o mărturisitoare a dragostei lui Hristos.
Poporul a plâns-o ca pe o adevărată maică duhovnicească. Ea, care fusese cândva țarină, a ajuns împărăteasă în ceruri. Viața ei este dovada că sfințenia nu cunoaște granițe și că neamul românesc a rodit, încă din veacurile de început, oameni aleși ai lui Dumnezeu.
Moștenirea Sfintei Teofana
Pomenirea Sfintei Cuvioase Teofana Basarab se face în fiecare an la data de 28 octombrie, mai ales în zona Vidinului și a Timocului bulgăresc și sârbesc, unde cultul ei s-a păstrat neîntrerupt. Localnicii o cinstesc ca pe o ocrotitoare a familiilor și a mamelor îndurerate, dar și ca pe o apărătoare a femeilor credincioase care poartă în taină crucea suferinței.
Pentru români, Sfânta Teofana Basarab este o legătură sfântă între cele două popoare ortodoxe: român și bulgar și un simbol al unității credinței. Ea este chipul sfințeniei care se naște din durere, al dragostei care biruie trădarea și al nădejdii care nu se stinge niciodată.
Într-o lume dominată de mândrie și putere, Teofana a arătat că adevărata biruință este cea asupra sinelui, prin smerenie și rugăciune. În ea se întâlnesc noblețea pământească și frumusețea cerească, credința românească și trăirea isihastă, iubirea de familie și dăruirea totală lui Dumnezeu.
Astăzi, când credincioșii îi rostesc numele în rugăciune, o fac cu recunoștință pentru pilda ei luminoasă. Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab rămâne un model viu al femeii creștine, al mamei jertfelnice și al monahiei desăvârșite, o veritabilă „floare românească a sfințeniei pe pământ străin”, care a sfințit cu viața ei locurile unde a trăit și inimile celor ce au cunoscut-o.
Fie ca rugăciunile Sfintei Cuvioase Teofana Basarab să ne fie spre întărirea credinței, spre pace în suflet și spre luminarea minții, ca să putem și noi urma pilda ei de smerenie și iubire întru Hristos.
Condacul Sfintei Cuvioase Teofana Basarab
Glasul 8
Podobie: Apărătoare Doamnă…
Pe Cuvioasa Teofana să o lăudăm, pe odrăslirea cea din neamul Basarabilor, că aceasta, lepădând slava cea deșartă și răbdând multe necazuri și întristări, nevoinţe pustnicești a luat asupra sa; căreia să-i cântăm: Bucură-te, Maică prealăudată!
Troparul Sfintei Cuvioase Teofana Basarab
Glasul 5
Podobie: Pe Cuvântul…
Pe fiica aleasă a Țării Românești, care, prin viaţa sa sfântă, a strălucit minunat, ca o vrednică povăţuitoare a Bulgariei, iar, primind chipul îngeresc, îndelung s-a nevoit în privegheri și postire, pe Cuvioasa Teofana, cu vrednicie acum toţi să o cinstim.