În ziua de 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu bucurie una dintre cele mai mari sărbători închinate unui sfânt: Nașterea Sfântului Slăvitului Proroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, Ioan. Aceasta este una dintre puținele sărbători care prăznuiesc nașterea unui sfânt (alături de Nașterea Maicii Domnului și a Mântuitorului Iisus Hristos), căci de obicei, în tradiția ortodoxă, sfinții sunt prăznuiți la ziua morții lor, adică a nașterii lor pentru viața veșnică.
Sfântul Ioan Botezătorul, acest „luceafăr” trimis de Dumnezeu, avea să lumineze calea către „Soarele cel neapus”, Hristos Domnul. Nașterea sa este nu doar o minune în sine, ci și o pregătire a omenirii pentru primirea celei mai mari minuni: întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria.
O naștere minunată din părinți bătrâni și sterpi
Potrivit Evangheliei după Luca, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat preotului Zaharia în Templul din Ierusalim, vestindu-i că soția sa, Elisabeta, stearpă și înaintată în vârstă, va naște un fiu. Numele copilului trebuia să fie „Ioan”, nume ce înseamnă „Dumnezeu este milostiv”. Îndoiala lui Zaharia față de cuvântul îngerului l-a făcut să rămână mut până la împlinirea prorociei.
După nouă luni, Elisabeta a născut, iar în ziua a opta, când se făcea tăierea împrejur și trebuia să i se dea un nume copilului, toți doreau să îl numească Zaharia. Însă, atât mama sa, cât și tatăl, prin scrierea pe o tăbliță, au confirmat că pruncul se va numi „Ioan”. În acel moment, limba lui Zaharia s-a dezlegat, iar el a început să-L binecuvânteze pe Dumnezeu, proorocind despre misiunea marelui său fiu. Această minune a uimit pe toți cei prezenți și s-a răspândit cu repeziciune în tot ținutul.
Rânduiala firii, depășită de lucrarea dumnezeiască
Nașterea Sfântului Ioan a fost peste fire, căci Elisabeta era stearpă și înaintată în vârstă. Această minune a prevestit nașterea și mai presus de fire a Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria. După cum Sara l-a născut pe Isaac la bătrânețe, iar Elisabeta pe Ioan, tot așa, Maria, Fecioara, a născut pe Dumnezeu-Omul. Astfel, Dumnezeu pregătește inimile oamenilor pentru a înțelege că la El nimic nu este cu neputință.
Sfântul Ioan, numit și Înaintemergător, este glasul celui ce strigă în pustie, trimis să pregătească calea Domnului. El este singurul sfânt care s-a sfințit încă din pântecele mamei sale, atunci când Elisabeta s-a întâlnit cu Fecioara Maria, iar pruncul a săltat de bucurie în pântecele ei, recunoscând prezența lui Hristos.
O viață de nevoință și smerenie
Viața Sfântului Ioan a fost o pregătire neîncetată pentru marea sa misiune: să Îl arate lumii pe Iisus Hristos. Crescut în pustie, în post și rugăciune, îmbrăcat cu haină din păr de cămilă și hrănindu-se cu lăcuste și miere sălbatică, el a fost chipul desăvârșit al smereniei și al lepădării de lume. Nu a trăit în palate, nu a căutat plăceri, ci s-a jertfit pe sine pentru a fi vrednic de lucrarea Domnului.
Cuvintele sale au fost aspre față de cei împietriți, dar pline de dragoste față de cei care căutau sincer pe Dumnezeu. A chemat la pocăință, a mustrat păcatul, a îndemnat la întoarcerea inimii către Tatăl ceresc. Iar pentru curajul de a mustra păcatul lui Irod, a fost întemnițat și, în cele din urmă, decapitat.
Sânzienele, straturi de credință și tradiție
Ziua de 24 iunie nu este doar o mare sărbătoare bisericească, ci și un moment în care tradiția populară românească își pune amprenta peste veacuri. În popor, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaica, și are multiple straturi: religios, mitic, agrar și social.
Sânzienele, în tradiția românească, sunt ființe mitice, zâne bune care zboară prin văzduh, binecuvântând recoltele, împrăștiind noroc și sănătate. Se spune că doar dacă sunt mânioase, pot deveni periculoase. Ele sunt asociate cu florile galbene de sânziene, care simbolizează soarele, lumina și fertilitatea.
În această zi, fetele tinere culeg flori de sânziene și își fac cununi pe care le aruncă pe acoperișul casei pentru a afla semne despre viitorul lor. Dacă cununa rămâne pe acoperiș, fata se va căsători curând; dacă o ia vântul sau cade, nunta se va lăsa așteptată. Altele își pun flori sub pernă pentru a-și visa ursitul.
De asemenea, se adună plante de leac, se rostesc descântece și se respectă interdicții: nu se spală, nu se lucrează, nu se ceartă. Roua din dimineața Sânzienelor este considerată binefăcătoare pentru ten și sănătate, iar în unele regiuni fetele se spălau cu ea pentru frumusețe și noroc.
În Muntenia, sărbătoarea poartă numele de Drăgaică, iar în Ardeal este asociată cu Sancta Diana. Obiceiul Drăgaicii implică un grup de fete, dintre care una, îmbrăcată mireasă, întruchipează spiritul vegetației și al fertilității. Ea nu se poate căsători timp de trei ani, purtând asupra sa forțele luminoase ale sărbătorii.
O zi a speranței, a purificării și a bucuriei
Prin împletirea sensului teologic profund cu cel mitic și popular, ziua de 24 iunie devine un adevărat praznic al sufletului și al firii. Pe de o parte, prăznuim o naștere sfântă, ce anunță Nașterea lui Hristos și mântuirea lumii; pe de altă parte, sărbătorim viața, lumina, dragostea și rodirea pământului, în spiritul tradiției românești.
Sfântul Ioan Botezătorul rămâne model de viețuire pentru toți creștinii. Ne cheamă la pocăință, la lepădare de păcat, la trăire curată și la mărturisirea cu îndrăzneală a adevărului. El este puntea dintre Vechiul și Noul Testament, între Legea cea veche și harul Mântuitorului.
Îndemn la urmarea Înaintemergătorului
Să privim această sărbătoare ca pe un prilej de înnoire sufletească. Să ne apropiem de Dumnezeu cu smerenie, să ne spovedim, să ne rugăm cu sinceritate, să ne împodobim cu milostenie și fapte bune. Să lepădăm cearta, invidia, mânia și clevetirea, și să urmăm pilda vieții Sfântului Ioan: viață în curăție, în rugăciune și în slujirea Adevărului.
Într-o lume din ce în ce mai secularizată, în care adevărul este relativizat, iar păcatul e promovat ca virtute, Sfântul Ioan strigă din nou în pustia conștiinței noastre: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. El ne cheamă nu la un ritual gol, ci la o transformare profundă, la o renaștere duhovnicească.
Prin urmare, să întâmpinăm această sărbătoare cu suflet curat, cu inima înălțată către cer și cu hotărârea de a trăi mai aproape de Dumnezeu. Căci acolo unde este Dumnezeu, este pace, lumină și mântuire. Iar Sfântul Ioan ne arată drumul.
Cântare de laudă la Sfântul Ioan Botezătorul
Prin taină dumnezeiască a intrat Ioan în lume,
Ca odinioară al Sarei și lui Avraam fiu, Isaac;
Prin taină dumnezeiască a rămas el viu,
Scăpând tăișului ucigaș al jungherului lui Irod.
Jungherul pe prunc nu l-a putut atinge,
Și în trupul tatălui atunci adânc s-a-mplântat.
Prin taină dumnezeiască hrănitu-s-a Ioan în pustie,
Timp de treizeci de ani, în pământ pustiu.
Pe ai Domnului robi îi păstoresc îngerii;
Iar celor săraci îngerii le sunt păzitori!
Ioan a crescut, cu vârsta și cu puterea,
El era un mielușel prea frumos,
Menit să vestească
Și să slujească
Mielului lui Dumnezeu.
El era menit să strige tuturora
Că ziua izbăvirii se află la răsărit.
El L-a cunoscut și L-a slăvit
Pe Cel Care necunoscut oamenilor era.
El cel din urmă proroc mare a fost,
Și începătură apostolilor lui Dumnezeu.
El cu Dumnezeu grăit-a precum marele Ilie
Și ca un apostol mare pe oameni i-a iubit și i-a certat.
Minunat fiu al preotului celui mare,
Primul încununat mucenic al mucenicilor lui Dumnezeu.
Condacul Sfântului Ioan Botezătorul
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Ceea ce mai înainte era searpă, astăzi pe Înaintemergătorul lui Hristos, naște, că El este împlinirea a toată proorocia; că Cel pe Care proorocii mai înainte L-au propovăduit, pe Acesta în Iordan mâna punându-și, s-a arătat Cuvântului lui Dumnezeu prooroc, propovăduitor, împreună și Înaintemergător.
Troparul Sfântului Ioan Botezătorul
Glasul 2
Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te bine ai vestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce s-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă.