În fiecare an, pe data de 8 septembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu multă bucurie și evlavie Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cea dintâi sărbătoare mare din cununa de praznice închinate Sfinților de peste an. Este un praznic luminos, plin de nădejde și mângâiere, căci prin nașterea Maicii Domnului s-a arătat începutul mântuirii neamului omenesc. Ea este aceea prin care Dumnezeu a binevoit să coboare în lume și să Se facă om, pentru ca pe om să-l ridice la viața cea veșnică.
Pregătirea unui „palat ceresc” pentru Împăratul Slavei
Părinții Bisericii tâlcuiesc că Dumnezeu, înainte de a Se arăta în trup și a locui între oameni, a pregătit mai întâi loc de sălășluire pentru slava Sa, pe Preacurata Sa Maică. Precum împărații pământești își ridică în cetățile unde urmează să locuiască palate minunate, lucrate din cele mai alese materiale, tot astfel Împăratul cerurilor Și-a pregătit un palat însuflețit, plin de sfințenie și curăție: pe Fecioara Maria.
În Legea Veche, Solomon a zidit Templul Domnului din cele mai prețioase materiale, cu pietre alese, cu lemn de cedru și chiparos și cu aur curat. Dar acel templu nu putea cuprinde pe Dumnezeul cel necuprins. De aceea, la începutul Legii Harului, Dumnezeu Și-a ales un templu nefăcut de mână omenească: trupul Preasfintei Fecioare Maria. Despre aceasta mărturisește și Sfânta Scriptură: „Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi,” (Pilde 9, 1).
Astfel, Preacurata Fecioară este palatul luminos al Împăratului ceresc, cămara neprihănită a Mirelui Hristos, locuința Duhului Sfânt și biserică vie a Dumnezeului Celui Viu. Despre ea, Sfântul Ioan Damaschin grăiește cu evlavie: „Toată ești cămara Duhului, toată cetatea lui Dumnezeu și noian de daruri, toată frumoasă, toată aproape de Dumnezeu.”
Nașterea din părinți drepți și bineplăcuți lui Dumnezeu
Preasfânta Fecioară Maria a venit pe lume ca rod al rugăciunii și al credinței neclintite a părinților săi, Drepții Ioachim și Ana. Ei trăiau în Nazaret și, deși erau oameni drepți și bogați, pururea erau defăimați de cei din jur pentru că nu aveau copii. În Israel, lipsa urmașilor era socotită un mare blestem și pricină de rușine.
Cu inimile zdrobite, dar cu nădejde în Dumnezeu, Ioachim s-a retras în munte pentru rugăciune, iar Ana se ruga în grădină. Amândoi cereau cu lacrimi de la Domnul un prunc, făgăduind că îl vor închina Lui. Rugăciunile lor au fost ascultate, iar Dumnezeu le-a dăruit un copil nu ca pe ceilalți, ci pe cea mai sfântă dintre femei: pe Maria, cea care avea să fie Maica Domnului.
Prin nașterea ei, bucuria a biruit rușinea, iar nerodirea a fost înlocuită cu rod binecuvântat. Astfel, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, „astăzi ușile cele sterpe se deschid și dumnezeiasca Ușă cea feciorească răsare, din care și prin care Dumnezeu intră în lume.”
Legătura dintre Vechiul și Noul Testament
Fecioara Maria s-a născut din neam împărătesc și arhieresc. Tatăl său, Ioachim, era din seminția lui David, iar mama sa, Ana, din neamul preoțesc al lui Aaron. Prin această dublă descendență, Maica Domnului a arătat mai dinainte că Cel ce Se va naște din ea va fi atât Împăratul veacurilor, cât și Marele Arhiereu al mântuirii noastre.
În ea se împlineau profețiile Vechiului Testament. Ea este „toiagul din rădăcina lui Iesei” din care avea să răsară Hristos, Floarea vieții. Ea este scara lui Iacov pe care Dumnezeu S-a pogorât la oameni. Ea este cortul cel nou al mărturiei, chivotul legii celei noi, templul cel însuflețit în care avea să Se sălășluiască Cuvântul lui Dumnezeu.
O prăznuire a bucuriei pentru întreaga lume
Nașterea Maicii Domnului este un praznic al întregului cosmos, pentru că prin ea s-a deschis calea venirii în lume a Mântuitorului. Sfântul Ioan Damaschin ne cheamă: „Veniți toate neamurile, toată vârsta și toată vrednicia să prăznuim Nașterea bucuriei celei a toată lumea. Că prin Maria s-a înnoit tot neamul omenesc și amărăciunea Evei s-a prefăcut în bucurie.”
Eva a auzit cuvântul osândei: „Întru dureri vei naște fii”, iar Maria a primit vestea mântuirii: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!” Prin Fecioara, blestemul a fost șters, moartea a fost biruită și bucuria mântuirii s-a arătat întregii lumi.
Nașterea din cea stearpă, semn al minunii dumnezeiești
Se cuvenea ca cea care avea să nască pe Fiul lui Dumnezeu să vină în lume printr-o naștere minunată, din părinți înaintați în vârstă și socotiți sterpi. Așa a lucrat Domnul și în vechime cu Avraam și Sara, care l-au născut pe Isaac la bătrânețe. Prin aceasta se arată că Dumnezeu este Stăpân peste fire și că El lucrează minuni pentru a-Și împlini planul de mântuire.
Nașterea Preasfintei Fecioare din Ioachim și Ana este deci începutul unui șir de minuni care au culminat cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Este „minune a minunilor”, început al tainei mântuirii, dar și un prilej de nădejde pentru toți cei ce, asemenea părinților Mariei, se roagă cu stăruință și credință lui Dumnezeu.
Puterea rugăciunii Maicii Domnului
De la nașterea sa și până în veșnicie, Maica Domnului este pentru oameni un izvor de bucurie, ajutor și nădejde. Ea s-a făcut „rugătoare neîncetată” pentru întreaga lume. Mărturii din viețile Sfinților și din istoria Bisericii arată că rugăciunile ei au izbăvit cetăți, au vindecat bolnavi, au alinat suferințe și au întărit credința celor slabi.
Sfântul Dionisie Areopagitul mărturisea că, văzând-o pe Maica Domnului la Ierusalim, a simțit o bună mireasmă cerească și o lumină dumnezeiască ce izvora din ființa ei. El spunea că, dacă nu ar fi știut dinainte de existența lui Dumnezeu, ar fi socotit că ea însăși este Dumnezeu, atât de mare era puterea harului său.
Această putere nu s-a stins nici după adormirea ei, ci dimpotrivă, s-a înmulțit. Ea se roagă cu lacrimi pentru toți cei necăjiți și mijlocește necontenit pentru întreaga lume înaintea Fiului său. Nenumărate minuni, de la izvoarele tămăduitoare ale Poceaevului până la vindecările din mănăstiri și paraclise, dau mărturie despre mijlocirea ei.
Învățătură pentru creștini
Praznicul Nașterii Maicii Domnului ne cheamă pe toți să înțelegem valoarea curăției, a credinței și a rugăciunii stăruitoare. Din părinți drepți, curați și rugători s-a născut cea mai curată dintre femei. Tot astfel, familiile creștine de astăzi sunt chemate să trăiască în curăție, să se roage cu credință și să-și crească copiii în frica de Dumnezeu, știind că din rodul lor se poate naște sfințenia.
De asemenea, sărbătoarea ne amintește că Dumnezeu ascultă rugăciunile celor care cer cu smerenie și credință. Chiar atunci când lumea socotește că nu mai este nădejde, Dumnezeu poate schimba rușinea în slavă, lipsa în rod binecuvântat, întristarea în bucurie.
Nașterea Maicii Domnului este începutul mântuirii noastre, deschiderea drumului prin care Dumnezeu a venit în lume
Ea este puntea dintre Vechiul și Noul Testament, împlinirea profețiilor și arătarea bucuriei. Din părinți drepți și rugători s-a născut Preasfânta Fecioară, care a devenit Maica lui Dumnezeu, Împărăteasa cerului și a pământului, apărătoarea creștinilor și rugătoarea neîncetată pentru întreaga lume.
În ziua de 8 septembrie, toată Biserica se adună pentru a cânta cu bucurie:
„Nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare, și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața cea veșnică.”
Cântare de laudă la Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
O, mult dorită și îndelungă șteptată
Fecioară, carele de la Domnul
ai fost cerută cu lacrimi!
Tu ești biserică în trup a Sfântului Duh,
Și Maică te numești a Cuvântului Celui Veșnic!
Tu ești Rugul Aprins ce Moise l-a văzut de demult,
Căci întru tine primești
Cărbunele Dumnezeirii!
De Dumnezeiasca flacără arzând,
trupul tău minunat
Nu se mistuie nicicum.
Tu Rodul de Aur îl naști lumii!
Tu porți pe Cel Ce poartă tăria,
Pe Carele pururea
Îl laudă oștirile cerești!
Tu pe cereasca Taină a Tainelor o ascunzi întru tine,
Arătându-te astfel decât cerurile mai încăpătoare!
Tu ne ești nouă mai scumpă decât multe comori,
Fecioară Sfântă, izvorul mântuirii noastre!
Pentru aceasta îngerii și cu noi oamenii te slăvim,
Preasfântă Fecioară, Turturea de Lumină!
Împăratul Cerurilor în lume va să vină,
El voiește să treacă prin Poarta ce ești tu!
O Fecioară Sfântă, de Dumnezeu Născătoare,
Tu ne răsări nouă pe al Dreptății Soare!
Condacul Nașterii Maicii Domnului
Glasul 4
Ioachim și Ana din defăimarea nenașterii de fii, iar Adam și Eva din stricăciunea morții au scăpat, Preacurată, prin nașterea ta. Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșelilor mântuindu-se, când strigă către tine: Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea vieții noastre.
Troparul Nașterea Maicii Domnului
Glasul 4
Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a Răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.