„Orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede.” (Luca 3, 5)
Duminica dinaintea Botezului Domnului ocupă un loc deosebit în rânduiala liturgică a Bisericii Ortodoxe, fiind o zi de adâncă pregătire duhovnicească pentru marea sărbătoare a Arătării Domnului: Teofania.
În această duminică, Biserica ne cheamă la pocăință, la curățirea sufletului și la îndreptarea vieții, urmând chemarea Sfântului Ioan Botezătorul, „glasul celui ce strigă în pustie”. Evanghelia, cântările și tâlcuirile patristice ne îndeamnă să nu ne limităm la o pregătire exterioară, ci să ne cercetăm lăuntric, pentru a întâmpina cu vrednicie pe Iisus Hristos, Cel ce Se arată lumii la Iordan.
Sensul duhovnicesc al acestei Duminici
Această Duminică este o punte între Nașterea Domnului și Botezul Său, între taina smeririi Fiului lui Dumnezeu și începutul lucrării Sale mântuitoare. Chemarea profetică: „Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui” nu se referă la drumuri materiale, ci la inima omului. Munții trufiei trebuie plecați, văile deznădejdii umplute, iar cărările strâmbe ale păcatului îndreptate.
Textul evanghelic ne arată limpede că adevărata pregătire pentru sărbătoare nu constă în podoabe exterioare sau mese îmbelșugate, ci în curățirea sufletului. Trupul poate fi văzut de oameni, dar sufletul este văzut de Dumnezeu, Care cercetează inimile și răsplătește după adevăr.
Sfântul Ioan Botezătorul, chipul omului desăvârșit
În centrul acestei Duminici se află persoana Sfântului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, despre care Mântuitorul spune că este „cel mai mare dintre cei născuți din femeie”. Viața sa aspră, îngerească, petrecută în pustie, devine pentru noi icoana desăvârșirii creștine. El nu propovăduiește o teorie, ci trăiește deplin chemarea lui Dumnezeu.
Părinții Bisericii arată că desăvârșirea înseamnă nepătimire, adică starea sufletului care nu mai primește păcatul, chiar dacă este încă războit de patimi. Sfântul Ioan nu doar vorbește despre pocăință, ci o întruchipează prin întreaga sa viață, devenind model pentru fiecare creștin chemat să-și pregătească inima pentru primirea harului.
Pocăința, începutul înnoirii omului
Predica Sfântului Ioan Botezătorul este una a pocăinței: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor”. Pocăința nu este doar regret pentru păcate, ci o schimbare profundă a minții și a vieții. Ea presupune lepădarea de omul cel vechi și îmbrăcarea în omul cel nou, luminat de harul lui Dumnezeu.
Textul patristic ne avertizează asupra unei mari primejdii: aceea de a ne îngriji excesiv de cele exterioare, neglijând sufletul. A veni la biserică cu trupul împodobit, dar cu sufletul întinat, înseamnă a disprețui focul dumnezeiesc care arde pe altar. În loc de „paie și lemne”, adică păcate, suntem chemați să aducem „aur și argint”, adică fapte bune, curățite prin pocăință și smerenie
Împăcarea cu aproapele, condiție a apropierii de Dumnezeu
Un accent deosebit al acestei Duminici este pus pe împăcarea cu vrăjmașii. Biserica ne învață că nu putem primi harul lui Dumnezeu, nici Sfânta Împărtășanie, dacă sufletul nostru este stăpânit de mânie și ură. A nu ierta înseamnă nu doar a-l pedepsi pe aproapele, ci a-L jigni pe Dumnezeu, Care a poruncit iubirea și iertarea.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Soarele să nu apună peste mânia voastră”, pentru ca răul să nu se adâncească în inimă. Împăcarea grabnică vindecă sufletul, așa cum mădularele scrântite se vindecă mai ușor atunci când sunt îndreptate la timp. Această lucrare a iertării este una dintre cele mai înalte forme de jertfă duhovnicească.
Botezul lui Ioan și Botezul lui Hristos
Evanghelia acestei Duminici face o distincție clară între botezul lui Ioan și Botezul lui Hristos. Ioan boteza cu apă, propovăduind pocăința și pregătind inimile pentru venirea lui Mesia. El însuși mărturisea: „Eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfânt”.
Botezul Domnului la Iordan nu a fost pentru curățirea Sa, căci El era fără de păcat, ci pentru sfințirea apelor și descoperirea Sfintei Treimi. Prin acest eveniment, apa devine purtătoare de har, iar Botezul creștin devine poarta de intrare în viața cea nouă, înnoită de Duhul Sfânt.
Chemarea la desăvârșire creștină
„Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este”, această chemare a Mântuitorului răsună cu putere în Duminica dinaintea Botezului Domnului. Desăvârșirea nu este un ideal inaccesibil, ci un drum al nevoinței, al pocăinței și al harului. Sfinții Părinți ne arată că îndumnezeirea omului este lucrarea lui Dumnezeu în cel care se smerește și se curățește de patimi.
Prin participarea la Sfintele Taine, prin rugăciune, post și iubire față de aproapele, omul devine locaș al Duhului Sfânt. Astfel, pregătirea pentru Botezul Domnului devine o pregătire pentru întâlnirea personală cu Hristos, Care vine să Se sălășluiască în inima celui credincios.
Duminica dinaintea Botezului Domnului este o chemare solemnă la trezvie și înnoire lăuntrică
Ea ne amintește că adevărata sărbătoare începe în suflet, prin pocăință, iertare și dorința de desăvârșire. Urmând pilda Sfântului Ioan Botezătorul, suntem chemați să netezim cărările inimii noastre, pentru ca Hristos să poată intra și să domnească în pace și lumină. Numai astfel vom putea prăznui cu adevărat Arătarea Domnului, ca oameni înnoiți, pregătiți să primească harul mântuirii.