Pe 25 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie a treia aflare a Capului Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Este un praznic tainic, adânc, dar prea puțin cunoscut în comparație cu alte sărbători din calendarul ortodox. Și totuși, în spatele acestei zile stă o istorie zbuciumată, o mărturie vie a felului în care Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi și păstrează în chip nevăzut focul adevărului aprins, în ciuda prigoanelor, uitării sau rătăcirii omenești.
O moarte care mustră veacurile
Pentru a înțelege taina acestei sărbători, trebuie să ne întoarcem la începutul drumului. Moartea Sfântului Ioan Botezătorul este consemnată în Evanghelie ca una dintre cele mai crude și nedrepte, dar totodată plină de sens. A fost decapitat de Irod Antipa, la îndemnul Irodiadei, soția fratelui său, pe care o luase cu nelegiuire. Ioan nu a tăcut. Nu s-a temut să-i spună regelui în față: „Nu ți se cuvine să ai pe ea de femeie.”
În lumea noastră, care de multe ori preferă compromisul și liniștea mincinoasă în locul adevărului tăios, curajul lui Ioan rămâne cutremurător. El nu și-a apărat viața, ci adevărul. De aceea, moartea lui este un martiriu, iar capul tăiat al Proorocului a devenit, în mod tainic, un simbol al mărturisirii fără frică.
Capul care nu a tăcut nici după moarte
Tradiția orthodoxă mărturisește despre capul Sfântului Ioan că nu a fost îngropat împreună cu trupul, ci a avut un drum aparte, presărat cu ascunderi, pierderi și redescoperiri – semn al lucrării dumnezeiești. A fost aflat de trei ori, fiecare aflare fiind ca un semnal peste timp, o nouă chemare la pocăință pentru lumea întreagă.
Prima aflare a avut loc la Ierusalim, unde o femeie evlavioasă l-a găsit și l-a păstrat în ascuns. A doua, la Emesa, în Siria. Dar despre cea de-a treia aflare, prăznuită pe 25 mai, știm că s-a petrecut în secolul al IX-lea, în timpul patriarhului Ignatie, în anul 860. Cinstitul cap a fost adus la Constantinopol, în cetatea imperială, și așezat cu cinste în paraclisul curții împărătești.
Dar chiar și după această așezare, rătăcirea nu a încetat. În vremea Cruciadelor, cruciații au luat o parte din cap și au dus-o în Franța, unde se află și astăzi, în catedrala din Amiens. Așadar, chiar rătăcirea aceasta fizică a sfintelor moaște poate fi înțeleasă ca o metaforă dureroasă a rătăcirii duhovnicești a lumii.
Trei aflări – trei chemări la pocăință
Nu este întâmplător faptul că acest cap a fost găsit de trei ori. În mod tainic, fiecare „aflare” este o nouă descoperire a vocii lui Ioan, o voce care nu a amuțit niciodată, chiar și după decapitare. Este o voce care continuă să strige în pustia păcatelor noastre: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”
Fiecare aflare este un răspuns al lui Dumnezeu la uitarea noastră, la somnul nostru duhovnicesc. Prima aflare – un semnal pentru trezirea conștiinței. A doua – un semn că adevărul nu poate fi îngropat. A treia – o chemare categorică la întoarcere la dreapta credință.
Sfântul Vasile al Seleuciei, în cuvântul său despre Sfântul Ioan, spune că Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, a trimis mai întâi proroci și învățători ca să nu piardă omenirea cunoștința de Dumnezeu. Ioan, ca ultimul mare proroc și primul dintre cei ai Noului Legământ, a fost trimis să pregătească drumul lui Iisus Hristos. Iar lucrarea lui nu s-a încheiat cu moartea, ci continuă, în istorie, prin semnele acestea tainice, cum este și această a treia aflare.
Puterea mărturisirii – modelul Proorocului
Ioan Botezătorul este, pentru creștinul ortodox, modelul absolut al mărturisirii. El nu a căutat gloria, nu a căutat ucenici pentru sine, ci, văzându-L pe Hristos, a zis fără ezitare: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii.” Și cu asta și-a împlinit misiunea.
Mărturia lui nu a fost doar prin cuvinte, ci și prin viață: trăia în pustie, se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică, purta haină aspră de păr de cămilă. Era un om al rugăciunii și al renunțării, iar viața lui întreagă era predică vie. Tocmai de aceea, cuvintele lui aveau putere: veneau dintr-un suflet curat.
Astăzi, când lumea este plină de vorbărie fără rost și de mărturisiri interesate, avem mai mult ca oricând nevoie de exemplul lui Ioan – sincer, drept, lipsit de orice compromis. A treia aflare a capului său nu este doar o comemorare, ci o invitație să ne întrebăm: ce ar spune Ioan astăzi lumii noastre? Ce ar spune despre ipocrizie, despre necredință, despre păcatele acceptate în tăcere?
De ce contează această sărbătoare?
Pentru că e un strigăt către inimile noastre adormite. Într-o lume care a uitat glasul Proorocului, Biserica îl readuce în mijlocul nostru, nu doar ca pe un vestigiu, ci ca pe o voce vie. Ioan nu a trăit pentru sine, ci pentru Hristos, iar prin el, Dumnezeu ne cheamă pe fiecare dintre noi la aceeași curăție și la aceeași jertfă.
A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este un memento duhovnicesc: că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit, că adevărul nu moare, că mărturisirea nu e opțională. Fiecare prăznuire este o nouă șansă să ne reîntoarcem la Dumnezeu, cu inima înfrântă și smerită.
În fiecare 25 mai, Biserica nu doar pomenește un eveniment istoric, ci reînnoiește o chemare sfântă
Capul lui Ioan nu este un simbol morbid, ci o pecete a adevărului: adevărul spus cu prețul vieții, adevărul care nu tace, nici în mormânt.
Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de această voce. Avem nevoie de curajul Proorocului, de verticalitatea lui, de dragostea lui pentru Adevăr. Să nu lăsăm această zi să treacă ca o simplă filă din calendar. Să o trăim ca pe o întâlnire personală cu Sfântul Ioan, și, prin el, cu Iisus Hristos, Cel pe care l-a vestit.
Condacul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap
Glasul 8
Plinind rânduiala…
Stâlpul cel luminos şi dumnezeiesc, care s-a arătat în lume, sfeşnicul cel mergător înaintea Soarelui, arătând în toate marginile lumii luminatul şi cinstitul său cap, sfinţeşte pe cei ce cu credinţă se închină lui, şi strigă: înţelepte Botezătorule al lui Hristos, miluieşte-ne pe noi pe toţi.
Troparul Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, la prăznuirea celei de a treia aflări a cinstitului său cap
Glasul 4
Ca pe o dumnezeiască vistierie ascunsă în pământ, Hristos a descoperit capul tău nouă, Proorocule şi Înaintemergătorule; deci toţi adunându-ne întru aflarea lui, cu cântări de Dumnezeu grăitoare pe Mântuitorul lăudăm, Cel Ce ne mântuieşte pe noi din stricăciune cu rugăciunile tale.