În fiecare an, la data de 13 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe unul dintre cei mai mari dascăli și luminători ai lumii: Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, „gura de foc” prin care a grăit Duhul Sfânt.
În același duh de recunoștință și evlavie, pomenim și pe mama sa, Sfânta Antuza, femeia care, prin credință, blândețe și statornicie, a fost pentru fiul ei model de viață curată și de dăruire desăvârșită lui Dumnezeu.
Nașterea și copilăria Sfântului Ioan
Sfântul Ioan s-a născut în cetatea Antiohiei Siriei, în jurul anului 344, într-o familie de seamă. Tatăl său, Secund, era voievod și conducător al oștirii siriene, iar mama sa, Antuza, o femeie de o noblețe sufletească rară, împodobită cu virtute și înțelepciune. Deși proveneau dintr-un mediu păgân, Dumnezeu avea să lumineze curând această casă, pregătind din mijlocul ei un mare luminător al lumii creștine.
Tatăl Sfântului Ioan a murit de tânăr, iar Antuza a rămas văduvă la doar douăzeci de ani, cu un prunc în brațe. Deși era tânără și frumoasă, a refuzat orice propunere de recăsătorie, dedicându-și întreaga viață creșterii și educării fiului său. Istoricul păgân Libanius, care i-a fost profesor Sfântului Ioan, spunea despre Antuza cu uimire: „Ce femei minunate au creștinii!”, o mărturie despre viața ei de curăție și evlavie.
Ucenicia și convertirea la credința creștină
Tânărul Ioan a fost dat la cele mai înalte școli ale timpului, fiind discipol al lui Libanius și Andragatie, mari filosofi elini. În scurt timp, prin înțelepciunea sa, a întrecut pe mulți dintre colegii și chiar pe dascălii săi, învățând toată filosofia și arta oratoriei. Însă mintea lui nu s-a mulțumit cu înțelepciunea omenească, ci a căutat adevărul dumnezeiesc.
Cunoscându-l pe Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, Ioan s-a apropiat de Biserica creștină și, luminat de harul lui Dumnezeu, a primit Sfântul Botez, lepădând credința elinească. Prin el, și părinții săi au ajuns la cunoașterea Adevărului, fiind botezați la rândul lor.
Sfânta Antuza, mamă creștină și povățuitoare
Rămasă văduvă, Antuza a fost pentru Ioan nu doar mamă, ci și îndrumătoare duhovnicească. Ea l-a învățat să iubească curăția, smerenia și rugăciunea, să fugă de mândrie și de deșertăciunile lumii. Îl îndemna necontenit să se apropie de Hristos și să-și pună nădejdea numai în El.
Când Ioan a dorit să meargă în pustie și să îmbrățișeze viața monahală, Antuza l-a rugat să mai rămână o vreme alături de ea, zicându-i cu lacrimi:
„Nu mă lipsi, fiule, de mângâierea ta, până ce nu mă voi duce la Domnul. Căci cine va îngriji de mine, bătrâna ta mamă?”
Ioan, mișcat de dragostea și jertfa ei, a ascultat-o, petrecând lângă ea până la sfârșitul vieții ei. Iar Antuza a murit întru sfințenie, lăsând în urmă o pildă strălucită de mamă creștină, vrednică de a fi cinstită în rândul sfinților.
Tânărul orator și biruința asupra păgânilor
După moartea mamei sale, Sfântul Ioan s-a dedicat deplin vieții duhovnicești. În tinerețe, la Atena, s-a făcut vestit pentru elocința și înțelepciunea sa, fiind numit de contemporani „filosoful tânăr”. Într-o dispută cu un filosof păgân numit Antimie, acesta, hulind pe Hristos, a fost lovit de un duh necurat. La rugăciunea lui Ioan, când Antimie a mărturisit credința în Domnul, s-a vindecat îndată. Minunea a făcut ca mulți elini să primească Botezul și să se întoarcă la Hristos.
Episcopul Atenei, văzând darul lui Ioan, a vrut să-l hirotonească și să-l păstreze acolo, însă sfântul, fugind de slavă, s-a întors în taină la Antiohia, unde a ales calea smereniei și a ascezei.
Viața monahală și scrierile sale
În Antiohia, Ioan a trăit șase ani în asceză, patru într-o mănăstire și doi ca pustnic într-o peșteră din munți, în post și rugăciune necontenită. Această perioadă l-a învățat adâncul smereniei și al dragostei dumnezeiești.
După ce s-a întors în cetate, Sfântul Meletie l-a hirotonit diacon, iar Flavian, urmașul acestuia, l-a făcut preot. În această vreme, Ioan a scris una dintre cele mai frumoase cărți ale sale: Despre preoție, un adevărat îndreptar al slujirii sfinte, în care arată cât de mare este taina și răspunderea preoției.
Ca predicator, Sfântul Ioan era neîntrecut. Predicile sale, numite Omilii, atrăgeau mii de credincioși. A tâlcuit Sfânta Scriptură cu o adâncime nemaiîntâlnită, a scris Cuvântările despre pocăință, Despre statui, Tâlcuiri la Evanghelia de la Matei și la Epistolele Sfântului Pavel, toate însuflețite de dragostea sa pentru Hristos și oameni.
Arhiepiscop al Constantinopolului
După moartea patriarhului Nectarie, împăratul Arcadie l-a chemat pe Ioan la Constantinopol, unde, la data de 28 februarie 398, a fost hirotonit patriarh. Acolo, Sfântul Ioan s-a arătat păstor neobosit, luptător pentru credință și apărător al săracilor.
A trimis misionari la goții de la Dunăre, a ridicat spitale și aziluri pentru văduve, a luptat împotriva luxului și a corupției. În același timp, a reorganizat viața clerului, oprind abuzurile și simonia (cumpărarea preoției cu bani).
Sfântul Ioan a alcătuit și Liturghia care îi poartă numele, una dintre cele mai răspândite în întreaga Ortodoxie.
Prigoana și exilul
Predicile sale drepte și mustrările împotriva păcatului au trezit ura celor puternici. Împărăteasa Eudoxia, care răpise o vie unei văduve, s-a simțit mustrată de sfântul care o asemăna cu Izabela cea nedreaptă. Astfel, împreună cu patriarhul Teofil al Alexandriei și alți episcopi invidioși, a complotat împotriva lui, izgonindu-l din scaun prin Sinodul de la Stejar.
Poporul însă îl iubea nespus, și împăratul a fost silit să-l readucă. Dar curând Eudoxia s-a ridicat din nou împotriva lui, și Sfântul Ioan a fost surghiunit la Cucuzo, în Armenia, unde a îndurat foame, frig și boală.
De acolo, a scris numeroase epistole pline de mângâiere și nădejde, dovedind o dragoste nemărginită față de Biserică și de credincioși.
Trimis apoi mai departe, spre Pitius (pe țărmul Mării Negre), epuizat de suferințe, a ajuns până la Comana din Pont. În biserica Sfântului Mucenic Vasilisc, a primit pentru ultima dată Sfânta Împărtășanie și, ridicându-și mâinile spre cer, a rostit:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Cu aceste cuvinte, la data de 14 septembrie 407, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Cinstirea Sfântului și moștenirea sa
După moartea sa, Eudoxia și cei ce l-au prigonit au primit pedeapsa dumnezeiască. Mormântul împărătesei a fost zguduit ani la rând, până când sfintele moaște ale Sfântului Ioan au fost aduse cu cinste la Constantinopol, în anul 438. Trupul său odihnește astăzi la Roma, iar capul său, la Moscova, în Biserica Adormirii Maicii Domnului.
Prin scrierile, omiliile și exemplul său, Sfântul Ioan Gură de Aur rămâne până astăzi cel mai iubit și citit Părinte al Bisericii. El a arătat lumii că adevărata bogăție este smerenia și dragostea, iar puterea cuvântului izvorăște din curăția inimii.
Iar Sfânta Antuza, mama sa, este icoana mamei creștine care, prin credință și rugăciune, formează sfinți și luminători ai lumii.
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost nu doar un mare teolog, ci un sfânt care a trăit Evanghelia în chip deplin
Viața lui a fost o jertfă necontenită, o mărturie că omul care se dăruiește lui Dumnezeu nu poate fi biruit de lume.
Să ne rugăm, așadar, ca prin mijlocirea Sfântului Ioan și a mamei sale, Sfânta Antuza, să ne lumineze și pe noi Domnul, să ne dea înțelepciune, răbdare și credință tare până la sfârșit, ca să putem rosti și noi, asemenea lui:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Condacul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului
Glasul 6
Împlinind rânduială…
Din ceruri ai luat Dumnezeiescul har şi cu buzele tale pe toţi înveţi să se închine în Treime Unuia Dumnezeu, Sfinte Ioan Gură de Aur, preafericite cuvioase, după vrednicie te lăudăm pe tine, că eşti îndreptător, ca cel ce arăţi cele Dumnezeieşti.
Troparul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur
Glas 8
Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat. Vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat. Înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Iar prin cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul, Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.