Istoria Bisericii Ortodoxe Române este presărată cu figuri luminoase de ierarhi, călugări și mărturisitori ai credinței, care prin viața lor au lăsat urme adânci în sufletele credincioșilor.
Printre aceștia se numără și Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolit al Moldovei, cunoscut pentru evlavia, curajul și dragostea lui de neam și de Biserică.
Jertfa sa martirică, petrecută la sfârșitul secolului al XVII-lea, a încununat o viață plină de slujire, smerenie și dăruire pentru zidirea și întărirea credinței ortodoxe.
Origini și chemarea monahală
Sfântul Teodosie s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea, într-o familie de răzeși vrânceni, urmași ai vitejilor ostași ai Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Copilăria lui s-a petrecut în apropierea Mănăstirii Brazi, unde părinții îl duceau adesea la slujbele bisericești. Atmosfera duhovnicească a mănăstirii și exemplul călugărilor de acolo i-au sădit în inimă dorința de a urma viața monahală. La vârsta de 18 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Brazi, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana, din actualul județ Bacău.
Înzestrat cu o minte ageră și cu multă evlavie, tânărul monah a devenit cunoscut pentru cunoașterea Sfintei Scripturi și pentru familiaritatea cu scrierile Sfinților Părinți. Aceste calități l-au recomandat pentru slujirea arhierească, în vremuri tulburi pentru Moldova.
Episcop și Mitropolit al Moldovei
În anul 1669 a fost ales episcop al Rădăuților. Din această perioadă este consemnată evlavia sa deosebită față de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, pe care îl pomenea adesea și la al cărui mormânt de la Putna se închina cu smerenie, aprinzând permanent o candelă.
În anul 1671 a fost chemat să păstorească Episcopia Romanului. Aici a activat până în anul 1674, când, prin plecarea mitropolitului Dosoftei în Polonia, scaunul mitropolitan al Moldovei a rămas vacant. Deși nu și-a dorit această cinste, Sfântul Teodosie a fost ales Mitropolit al Moldovei, păstorind într-o vreme de mari încercări.
Domnitorul Moldovei era atunci Dumitrașcu Cantacuzino, un conducător corupt și slab, care, pentru a-și menține puterea, a chemat în țară oștile tătare. Acestea au adus multă suferință poporului, jefuind sate, distrugând biserici și asuprind fără milă. Mitropolitul Teodosie, plin de curaj, nu a tăcut, ci i-a mustrat pe cei ce făceau rău.
Cronicarul Ion Neculce consemnează un episod grăitor: „Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino zicând: «Ce sunt acestea, Măria Ta, au semeni lui Antihrist?». Și domnul s-a mâniat și l-a scos din scaun cu necinste, închizându-l la Mănăstirea Sfântul Sava din Iași.”
După revenirea mitropolitului Dosoftei din Polonia, Sfântul Teodosie a fost eliberat. Nu a mai dorit să se întoarcă în scaun, ci s-a retras la Mănăstirea Brazi, unde și-a petrecut restul vieții în osteneli duhovnicești și în ctitorii sfinte.
Ctitor și organizator de mănăstiri
Întors la Brazi, Sfântul Teodosie a ridicat o biserică frumoasă cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând rânduieli de slujbă de zi și de noapte, asemenea marilor lavre. A avut grijă și de Mănăstirea Bogdana, îndemnând pe logofătul Solomon Bârlădeanu să ridice acolo din temelie o nouă biserică.
Ctitoriile sale nu se rezumă doar la acestea. Prin stăruința lui s-au întemeiat sau s-au întărit mai multe mănăstiri din Țara de Jos: Soveja, Mera, Lepșa, Trotușanu, Mușinoaiele, dar și altele. Toate au fost înzestrate cu pământuri, vii, păduri, livezi și mori, pentru ca obștile monahale să se poată hrăni și săvârși neîncetat rugăciunea.
În anul 1691 a redactat o „Diată”, un fel de testament duhovnicesc, în care consemna râvna sa pentru zidirea de biserici: „Am avut noi mare râvnă către zidirea sfintelor biserici și pe unde, cum și ce am putut zidi, Dumnezeu știe.” Tot atunci a lăsat moșiile și daniile primite de la credincioși ucenicului său, diaconul Laurențiu, pentru ca acesta să mai ridice încă două mănăstiri.
Răbdarea prigonirilor
Viața Sfântului Teodosie nu a fost lipsită de prigoniri. În anul 1688, trimișii lui Șerban Cantacuzino l-au răpit și dus în Țara Românească, unde a fost întemnițat și chinuit vreme de zece săptămâni. Mai târziu, un fost boier a încercat să împiedice ridicarea bisericii de la Brazi, dar, lovit de boală, a recunoscut prigonirea pe nedrept și și-a lăsat prin testament moșiile către ctitoria Sfântului Teodosie.
În toate aceste încercări, sfântul nu s-a mâniat și nu a purtat ranchiună, ci a rămas un adevărat părinte duhovnicesc, primind chiar înmormântarea prigonitorului său în curtea mănăstirii.
Moartea mucenicească
Anii sfârșitului de secol XVII au fost marcați de năvălirile tătare. Ion Neculce mărturisește că „veneau ca lăcustele și jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor”. În anul 1694, o ceată de tătari a pătruns în Mănăstirea Brazi, cerând odoarele și banii mănăstirii.
Sfântul Teodosie a refuzat să predea cele închinate lui Dumnezeu. Atunci a fost chinuit cumplit și, în cele din urmă, ucis prin tăierea capului. Jertfa lui a avut loc după sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci”.
Trupul său a fost înmormântat de monahii și credincioșii din împrejurimi în biserica ridicată chiar de el, cu hramul Sfântului Gheorghe.
Descoperirea moaștelor și cinstirea de-a lungul timpului
Cutremurele frecvente din zona Vrancei au ruinat biserica de la Brazi. În anul 1842, starețul Dimitrie a dezgropat osemintele Sfântului Teodosie și le-a mutat în Peștera de jos a mănăstirii, unde se afla paraclisul „Învierea lui Lazăr”.
La slujba de mutare a moaștelor a fost de față și Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești, care a mărturisit: „M-am învrednicit a vedea aceste moaște, eu le-am atins și erau binemirositoare.”
Mai târziu, în anul 1857, capul sfântului se afla la mare cinste la Mănăstirea Brazi. În ciuda demolărilor din perioada comunistă, credincioșii nu au încetat să vină și să se roage la mormântul său, mărturisind ajutorul primit prin rugăciunile Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie.
Canonizarea și pomenirea sa
Cinstirea populară a sfântului s-a păstrat neîntrerupt de-a lungul secolelor. Viața sa de jertfă, smerenia și grija părintească față de credincioși, precum și moartea mucenicească, au făcut ca Biserica să recunoască sfințenia lui.
La 5 octombrie 2003, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat oficial canonizarea sa, stabilind ziua de 22 septembrie ca dată de prăznuire.
Moștenirea spirituală
Viața Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie rămâne un model pentru ierarhi, monahi și credincioși. El a fost un păstor curajos, care nu a tăcut în fața nedreptății, un ctitor neobosit de biserici și mănăstiri, un apărător al credinței și un mărturisitor al lui Hristos până la moarte.
Pomenirea sa aduce aminte de jertfa multor ierarhi și păstori care, de-a lungul vremurilor, au suferit pentru Biserică și pentru popor. Sfântul Teodosie este chip al păstorului cel bun, care își dă viața pentru oi, și pildă vie de statornicie în credință.
Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi este o stea luminoasă pe cerul Ortodoxiei românești
Viața lui, marcată de rugăciune, ctitorii și jertfă, ne învață că adevărata măreție a unui ierarh nu stă în putere lumească, ci în dragoste, în curaj și în credință neclintită.
Astăzi, la mormântul său de la Mănăstirea Brazi, credincioșii se adună să ceară mijlocirea lui înaintea lui Dumnezeu, găsind alinare și întărire.
Pomenirea sa din 22 septembrie rămâne o mărturie vie că Biserica lui Hristos se zidește prin sfinți, iar sângele mucenicilor este sămânța credinței.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei
Glasul 8
Apărătoare, Doamnă…
Glasul Cuvântului vieţii a răsunat în Biserica lui Hristos, căci păstorul ei s-a arătat bun chivernisitor al Tainelor lui Dumnezeu. Drept aceea, soborul arhiereilor şi cetele călugărilor cântă într-un glas: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Teodosie, mucenice nebiruit al lui Hristos.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei
Glasul 1
Prealăudaţilor mucenici…
Arătatu-te-ai, Sfinte Ierarhe Teodosie, sfeşnic pururea luminos şi mare apărător al Bisericii lui Hristos. Strălucit-ai prin slujire şi mucenicie, ca o jertfă preacurată aducându-te Stăpânului tuturor; slăvim pomenirea ta, rugând pe Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.