Între numeroșii părinți care au împodobit pământul țării noastre cu rugăciunile și nevoințele lor se află și Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, cel mai mare sihastru al ținuturilor botoșănene. Viața sa, trăită în adâncul codrilor Moldovei, a fost o mărturie vie a lepădării de lume, a rugăciunii neîncetate și a unirii cu Hristos prin nevoințe aspre și tăcute.
Originea și chemarea la viața pustnicească
Sfântul Cuvios Onufrie s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, într-o familie de neam înalt. A ajuns chiar guvernator al unui ținut, însă această slavă pământească nu i-a putut astâmpăra setea după adevărata libertate, libertatea de patimi și unirea cu Dumnezeu. În jurul anului 1749, a lăsat totul: familie, rang și avere, pornind pe calea pustniciei.
Dorul după liniștea duhovnicească și vestea despre marii sihaștri ai Moldovei l-au atras în ținuturile noastre. A început să cerceteze mănăstiri și schituri, unde a deprins lepădarea de sine și lucrarea rugăciunii, adunând, asemenea unei albine, sfaturi de viață duhovnicească de la părinți sporiți. Timp de 15 ani, s-a format în preajma unor mari stareți, între care Sfântul Vasile de la Poiana Mărului și Sfântul Paisie Velicicovski.
Legătura cu Paisie Velicicovski
În jurul anului 1763, la venirea Sfântului Cuvios Paisie de la Muntele Athos, Cuviosul Onufrie se afla la Mănăstirea Dragomirna. Între cei doi s-a înfiripat o prietenie sfântă, care avea să dăinuie prin întâlniri și prin scrisori.
Sfântul Cuvios Paisie i-a fost duhovnic, dar și prieten de taină, amândoi nevoindu-se întru aceeași lucrare a rugăciunii inimii. Din această legătură se vede și măsura duhovnicească a lui Onufrie, care nu era doar un ucenic, ci și un sfătuitor al unuia dintre cei mai mari stareți ai ortodoxiei secolului al XVIII-lea.
Retragerea în codrii Voronei
În anul 1764, dorind liniștea cea adevărată, Onufrie a intrat în obștea Schitului Sihăstria Voronei, iar apoi s-a retras într-o peșteră de pe malul pârâului Vorona. Timp de 25 de ani, s-a nevoit acolo în post, rugăciune și tăcere.
Nevoințele sale erau aspre: mânca o singură dată pe zi, după apusul soarelui, iar noaptea priveghea aproape în întregime, odihnindu-se doar două-trei ore pe un scaun. Tăcerea și rugăciunea inimii i-au devenit respirație a sufletului, iar prin această lucrare s-a învrednicit de vederea luminii dumnezeiești și de darul lacrimilor.
În anul 1774, la Dragomirna, din mâna starețului Paisie, a primit Marea Schimă, închinându-și întreaga ființă Domnului Iisus Hristos.
Chipul duhovnicesc al Cuviosului
Sfântul Cuvios Onufrie s-a făcut pildă de smerenie și de blândețe. Îi sfătuia pe cei care îl căutau, risipind cursele vrăjmașului cu darul deosebirii gândurilor. Nu căuta slava oamenilor, dar Dumnezeu l-a făcut cunoscut, iar monahii și credincioșii din împrejurimi veneau să primească de la el cuvânt de folos.
Era slujitor ales al celor sfinte și duhovnic al multor pustnici din pădurile Voronei. Harul său se arăta prin mângâierea pe care o primeau cei care se spovedeau la el, dar și prin puterea rugăciunii lui, care aducea pace și vindecare.
Sfârșitul vieții pământești
În anul 1789, Cuviosul Onufrie a primit vestea mutării sale la Domnul. În noaptea Sfintelor Paști, un înger a descoperit preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora să ia Sfintele Taine și să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Astfel, marele sihastru s-a împărtășit pentru ultima dată cu Trupul și Sângele lui Hristos.
După câteva zile, la 29 martie, și-a încredințat sufletul Mântuitorului. A fost înmormântat simplu, de câțiva călugări, în livada schitului, la rădăcina unui măr.
Minunile de la mormânt
După moarte, sfințenia sa s-a arătat prin numeroase minuni. La mormânt au fost văzute lumânări arzând și s-au auzit cântări îngerești. Alți monahi, rătăciți prin pădure, au fost călăuziți noaptea de o lumină strălucitoare până la peștera lui Onufrie.
Cea mai cunoscută minune s-a petrecut în anul 1846. Domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, aflat la vânătoare, a găsit un măr frumos și nestricat pe mormântul Cuviosului. L-a dus fiicei sale bolnave de epilepsie, care, după ce l-a mâncat, s-a vindecat pe loc. Minunea l-a determinat pe domnitor să poruncească deshumarea moaștelor și așezarea lor în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.
Zece ani mai târziu, după ce însuși Cuviosul s-a arătat în vis starețului Iosif Vasiliu, racla cu sfintele moaște a fost mutată în Sihăstria Voronei, unde se află și astăzi, spre închinarea credincioșilor.
Canonizarea
Cinstirea Sfântului Cuvios Onufrie a rămas vie în sufletele monahilor și credincioșilor din Moldova. În anul 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa, stabilind ziua de 9 septembrie drept prăznuire oficială.
Astfel, Biserica a recunoscut în mod solemn sfințenia acestui mare sihastru, adăugându-l în ceata cuvioșilor care s-au nevoit pe pământ românesc.
Moștenirea spirituală
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona este un model al lepădării de lume, al tăcerii sfinte și al rugăciunii inimii. Viața lui arată că adevărata noblețe nu stă în ranguri lumești, ci în unirea cu Dumnezeu.
El ne cheamă și pe noi să ne îndepărtăm de zgomotul și de tulburarea lumii, pentru a găsi liniștea inimii în Hristos. Rugăciunea sa neîntreruptă, postul și privegherea ne descoperă drumul către lumina dumnezeiască, iar minunile săvârșite prin mijlocirea lui întăresc credința celor care îl cinstesc.
Astăzi, numeroși pelerini se închină la racla cu sfintele sale moaște din Sihăstria Voronei, cerând ajutor în necazuri și întărire în credință. Și cu adevărat, Sfântul Onufrie răspunde celor care se apropie cu inimă curată și credință tare.
Viața și nevoințele Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona arată lucrarea lui Dumnezeu în oameni care se leapădă de slava lumii pentru a câștiga comoara veșnică a Împărăției cerurilor
El este un stâlp al sihăstriei românești, un rugător neîncetat pentru lume și un vindecător prin darul Duhului Sfânt.
Cinstindu-l pe Sfântul Onufrie, Biserica ne cheamă să urmăm pilda sa de rugăciune, smerenie și dragoste pentru Hristos, ca să ne învrednicim și noi de lumina cea neapusă a Împărăției lui Dumnezeu.
Condacul Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei
Glasul 3
De tulburările lumești depărtându-te, casa și patria ai părăsit și pe pământul Moldovei ai trăit viață sihăstrească. Asemenea marilor cuvioși, ai ajutat pe mulți cu rugăciunile și povețele tale, Cuvioase Părinte Onufrie.
Troparul Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei
Glas 8
Cu ostenelile sihăstriei, la viața cea fără de prihană ai ajuns, fericite, și ca un luceafăr din pământul Rusiei răsărind, întru singurătatea codrilor Moldovei te-ai sălășluit. Monahilor ai fost învățător, făcându-te pildă, prin aspra ta viețuire, Cuvioase Părinte Onufrie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.