Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este unul dintre marii mărturisitori ai dreptei credințe din vremea luptelor împotriva sfintelor icoane.
Viața lui, împodobită cu feciorie, nevoință, darul înainte-vederii și nenumărate minuni, a fost încununată de Dumnezeu prin cinstitele și nestricăcioasele sale moaște, care se află până astăzi la Mănăstirea Bistrița din Țara Românească, spre mângâierea credincioșilor.
Nașterea și copilăria
Sfântul Grigorie s-a născut în Isauria, în Decapole, într-una din cele zece cetăți numită Irinopolis. Părinții lui se numeau Serghie și Maria. Tatăl, robit de patimile trupești, nu se îngrijea de mântuirea sufletului; mama însă, femeie binecredincioasă și iubitoare de Dumnezeu, a fost „rădăcină bună” din care a răsărit „stâlparea frumoasă” a acestui mare cuvios.
De la vârsta de opt ani a fost dat la învățătură. Înaintând în cunoașterea cărții, tânărul Grigorie se arăta flămând nu atât de știința lumească, cât de cuvintele lui Dumnezeu. Alerga cu multă evlavie la biserică, asculta psalmii lui David și citirile dumnezeiești, iar ce auzea punea în faptă. Ca un pom sădit lângă izvoarele apelor, se adăpa neîncetat din Sfânta Scriptură și își lucra inima pentru Dumnezeu.
Încă din tinerețe a iubit înfrânarea și viața simplă: nu mânca bucate scumpe, ci puțin și smerit, doar cât să țină trupul în slujba sufletului. Deși părinții îl sileau să se veselească la mesele lor și să poarte haine frumoase, el se îmbrăca prostește, amintindu-și de cuvântul Domnului că cei ce poartă haine moi se află în casele împărătești. Lucrând cu mâinile sale, își câștiga pâinea, iar ceea ce îi prisosea împărțea săracilor.
Fuga din lume și intrarea în monahism
Ajungând la vârsta căsătoriei, părinții au vrut să-l însoare, după obiceiul lumii. Dar fericitul Grigorie avea în inimă dorul de a rămâne în feciorie, logodit numai lui Hristos. De aceea, pe ascuns, a părăsit casa părintească și toate legăturile lumești și a fugit la o mănăstire.
Acolo era egumen un episcop alungat de pe scaun din pricina iconoclaștilor, cei ce luptau contra sfintelor icoane. Ca să nu fie silit să se lepede de cinstirea lor, episcopul se retrăsese în munți și în peșteri, pătimind pentru dreapta credință. Văzând râvna tânărului Grigorie, l-a întărit în hotărârea sa și l-a trimis la un grup de monahi care viețuiau într-un loc liniștit, ca să se deprindă acolo cu nevoințele călugărești.
După o vreme, Sfântul a ajuns la mănăstirea unchiului său după mamă, Cuviosul Simeon, arhimandrit peste mai multe mănăstiri și mare povățuitor al monahilor. Aici Grigorie a petrecut paisprezece ani, crescând ca un adevărat fiu duhovnicesc: în ascultare, smerenie, dreaptă socoteală, blândețe, răbdare și dragoste. Frații îl cinsteau ca pe un înger în trup, iar el, cu cât era mai lăudat, cu atât se smerea mai mult.
Nevoința în peșteră și lupta cu duhurile rele
Retras cu binecuvântare într-o peșteră pustnicească, Sfântul Grigorie s-a întâlnit cu împotrivirea demonilor care stăpâneau acel loc. Arătându-se sub forme înfricoșătoare și încercând să-l clatine prin amenințări, dureri și înșelări, ei n-au putut birui pe Cuviosul, care se întărea cu rugăciunea și cu semnul Sfintei Cruci.
Văzând că nu reușesc, diavolii au încercat să-l amăgească luând chipul celor 40 de mucenici și promițându-i daruri, însă el le-a cunoscut viclenia și i-a alungat. Apoi l-au ispitit cu gânduri necurate, dar Dumnezeu i-a trimis o vedenie mângâietoare prin care l-a curățit de patimă.
După această biruință, peștera s-a umplut de o lumină cerească și de bună mireasmă, semn al lucrării harului. Unchiul său, Simeon, venit să-l vadă, a adeverit că această lumină venea de la Dumnezeu și era pregătire pentru misiunea lui de mărturisitor.
Mărturisitor al sfintelor icoane și făcător de minuni
După luminarea primită în peșteră, Sfântul Grigorie a pornit prin multe locuri: Efes, Constantinopol, Roma, Sicilia, Tesalonic întărind pe credincioși în cinstirea sfintelor icoane și înfruntând cu blândețe, dar ferm, rătăcirea iconoclastă. Pretutindeni Dumnezeu lucra prin el: vindeca bolnavi, izgonea demoni, potolea furtuni și întorcea oamenii la pocăință.
La Tesalonic s-a așezat la Mănăstirea Sfântului Mina, unde a primit preoția și a dus o viață smerită, trăind doar din milostenie. A primit și darul înainte-vederii, prin care descoperea păcate ascunse și îndruma sufletele către îndreptare.
Neobosit în apărarea icoanelor, învăța că ele sunt ferestre către Hristos și către sfinți, nu idoli. Deși nu a murit prin sabie, suferințele și prigonirile îndurate pentru adevăr l-au încununat ca pe un adevărat mărturisitor.
Boala, sfârșitul și mutarea la Domnul
La bătrânețe, Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a îmbolnăvit greu, primind cu smerenie suferința ca pregătire pentru întâlnirea cu Domnul Iisus Hristos. Cu mare osteneală a mers la Constantinopol pentru a-l vedea pe unchiul său, Sfântul Simeon Mărturisitorul, cu care s-a despărțit în nădejdea veșniciei.
Cunoscându-și dinainte sfârșitul, a cerut să fie dus într-o casă de primire a străinilor, unde, la data de 20 noiembrie 842, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Trupul lui a rămas nestricăcios, iar de la mormânt au început curând nenumărate vindecări și izbăviri, prin care Dumnezeu a arătat sfințenia lui.
Moaștele la Mănăstirea Bistrița și ocrotirea țării
După căderea Bizanțului, moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul au ajuns în părțile Dunării și au fost aduse cu mare cinste în Țara Românească de banul Barbu Craiovescu, pentru noua sa ctitorie, Mănăstirea Bistrița. Așezate aici la sfârșitul secolului al XV-lea, ele au devenit un odor de mare preț și izvor de binefaceri.
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul este de atunci ocrotitor al Bistriței și al țării. Racla de argint în care odihnesc sfintele lui moaște, dăruită de voievodul Constantin Șerban, este mărturie a recunoștinței pentru multele minuni săvârșite prin mijlocirea Sfântului. Cei ce se apropie cu credință primesc tămăduiri, întărire și luminare, căci harul lui Dumnezeu lucrează prin Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul și astăzi, așa cum a lucrat în vremea luptei împotriva iconoclaștilor.
Îndemn pentru credincioși
Viața Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul ne cheamă la două lucrări esențiale: curățirea de patimi și statornicia în dreapta credință. El ne arată că rugăciunea adevărată se sprijină pe pocăință, iar credința dreaptă pe dragoste față de Biserică și de învățătura Sfinților Părinți.
Într-o vreme cu multe rătăciri, Sfântul ne îndeamnă să cinstim icoanele, slujbele și sfintele moaște, unind credința cu fapta bună și cu smerenia inimii.
Condacul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Glasul 3
Podobie: Fecioara astăzi…
Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoabele faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta prăznuim Dumnezeiasca pomenirea ta şi cinstim nevoinţele tale, Preafericite Părinte, Înţelepte Grigorie.
Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul
Glasul 3
Chip te-ai făcut înfrânării şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat. Alergarea dreptei credinţe o ai săvârşit şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.