Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica este una dintre cele mai importante figuri ale monahismului românesc din secolul al XVIII-lea. Prin viaţa sa plină de rugăciune, asceză şi nevoinţe duhovniceşti, el a reuşit să reînvie tradiţia isihasmului în spaţiul românesc şi să refondeze două dintre cele mai importante mănăstiri: Cernica şi Căldăruşani.
Viaţa şi formarea duhovnicească
Sfântul Cuvios Gheorghe s-a născut în anul 1730 în sudul Macedoniei, într-o familie de credincioşi ortodocşi. De tânăr, a fost atras de viaţa monahală şi a ales să se retragă la Sfântul Muntele Athos, locul unde mulţi pustnici şi monahi se nevoiau în rugăciune neîncetată. Acolo a intrat sub ascultarea Sfântului Paisie Velicicovschi, unul dintre marii stareţi ai vremii, cunoscut pentru practicarea isihasmului şi pentru efortul său de a revigora viaţa monahală. Sub îndrumarea acestuia, Cuviosul Gheorghe a deprins tainele rugăciunii inimii, ale ascultării desăvârşte şi ale vieţuirii austere. După mai mulţi ani petrecuţi în Muntele Athos, a fost trimis în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, unde Sfântul Paisie începuse deja o mişcare de înnoire a monahismului. Acolo a trăit într-o comunitate profund ancorată în rugăciune şi studiu duhovnicesc.
Reîntemeierea Mănăstirii Cernica
După ce ruşii au ocupat Mănăstirea Dragomirna, Sfântul Gheorghe s-a mutat împreună cu obştea sa la Secu, iar mai apoi la Neamţ. Acolo a continuat să trăiască o viaţă de rugăciune profundă, până când mitropolitul Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti l-a chemat la Bucureşti pentru a reface mănăstirea Cernica, care fusese abandonată. Ajungând la Cernica în anul 1781, Sfântul Gheorghe a găsit o mănăstire ruinată, lipsită de călugări. Cu multă răbdare şi credinţă, a început reconstruirea acestui loc sfânt, adunând în jurul său călugări doritori de o viaţă duhovnicească autentică. El a impus o rânduială monahală severă, bazată pe ascultare, smerenie şi rugăciune neîncetată. Prin eforturile sale, Mănăstirea Cernica a devenit curând un centru important al monahismului românesc, atrăgând mulţi ucenici.
Mănăstirea Căldăruşani
Datorită faimei sale de mare duhovnic, domnitorul Alexandru Moruzi l-a rugat pe Sfântul Gheorghe să refondeze şi Mănăstirea Căldăruşani, aflată într-o stare de părăsire. Deşi la început a ezitat, din pricina vârstei înainate, a acceptat şi această ascultare, reuşind să transforme şi această mănăstire într-un loc de rugăciune şi sfinţenie. Aici, ca şi la Cernica, a pus bazele unor rânduieli athonite, punând accent pe rugăciunea inimii şi pe viaţa de obşte.
Sfârşitul vieţii şi moştenirea spirituală
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a trecut la Domnul pe 3 decembrie 1806, fiind îngropat la Mănăstirea Cernica. După trecerea sa la cele veşnice, mulţi credincioşi au continuat să vină la mormântul său, primind ajutor şi alinare în urma rugăciunilor către el. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1950, fiind prăznuit în fiecare an pe 3 decembrie. Moştenirea sa spirituală dăinuie încă prin regulile monahale pe care le-a impus, prin duhul isihast pe care l-a cultivat şi prin minunile săvârşite prin mijlocirea sa.
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost un adevărat stâlp al monahismului românesc
Prin rugăciune, smerenie şi ascultare, el a reuşit să refondeze două mari mănăstiri şi să readucă duhul isihast în spaţiul ortodox românesc. Modelul său de vieţuire rămâne un exemplu de sfinţenie pentru toţi credincioşii, iar moaştele sale, păstrate la Cernica, sunt o binecuvântare pentru toţi cei care caută ajutor şi mângâiere în viaţa duhovnicească.
Troparul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica
Glas 4
Următor al cuvioşilor părinţi şi împlinitor al virtuţilor sihăstreşti, rugător neîncetat şi înnoitor al monahismului românesc te-ai arătat, Sfinte Cuvioase Părinte Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.