Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, numit și „Basarabov”, este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai neamului românesc, ocrotitorul orașului București și al întregii Țări Românești.
Prăznuirea lui, la data de 27 octombrie, adună în fiecare an mii de credincioși care vin să se închine la sfintele sale moaște, așezate cu mare cinste în Catedrala Patriarhală din București. Viața lui simplă și smerită, plină de nevoință și rugăciune, este o pildă luminoasă pentru toți cei care caută mântuirea în Hristos.
Nașterea și copilăria Sfântului Dimitrie cel Nou
Cuviosul Dimitrie s-a născut în secolele XII–XIII, pe vremea împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan, într-un sat vlah numit Basarabov, aflat pe malul râului Lom, la câțiva kilometri de orașul Rusciuc (astăzi în Bulgaria). Părinții săi au fost oameni simpli, dar plini de credință și dragoste față de Dumnezeu, crescându-l în frica Domnului și în iubirea pentru biserică și rugăciune.
Din tinerețe, Dimitrie a fost un copil blând și ascultător. Nu dorea niciodată ceartă sau slavă deșartă, ci iubea liniștea, tăcerea și rugăciunea. A fost păstor de vite, slujind cu smerenie și răbdare, iar această ocupație l-a apropiat și mai mult de frumusețea creației lui Dumnezeu.
Primele semne ale sfințeniei
O întâmplare din copilărie a rămas ca o mărturie a curăției și conștiinței sale sensibile. Într-o zi, pe când păștea vitele satului, a călcat din neatenție un cuib de pasăre și a omorât puișorii. Mustrat adânc în suflet, a simțit o durere mare pentru acea greșeală și a hotărât să-și pedepsească piciorul vinovat. Timp de trei ani, nu s-a mai încălțat deloc, umblând desculț prin frig, zăpadă și pietre, întru pocăință și ispășire.
Această faptă, deși pare mică, arată curăția inimii sale și dragostea pentru toate făpturile lui Dumnezeu. Din acel moment, viața lui a fost plină de post, rugăciune și lacrimi de pocăință.
Intrarea în monahism și viața ascunsă în peșteră
Dorind să se retragă din lume, tânărul Dimitrie s-a dus la o mănăstire din apropierea satului Basarabov, care se afla într-o peșteră de pe malul râului Lom. Acolo s-a făcut monah, primind tunderea întru viață călugărească. În mănăstire, Cuviosul a arătat o mare ascultare, smerenie și râvnă pentru rugăciune.
El se ruga neîncetat, dormea puțin, mânca rar, doar pâine și apă și lucra necontenit pentru sufletul său. Postul, privegherea și tăcerea i-au devenit frați de drum, iar Dumnezeu l-a învrednicit de darul lacrimilor și al rugăciunii curate.
După o vreme, simțind în suflet dorința unei nevoințe și mai înalte, a părăsit obștea, cu binecuvântare, și s-a retras în pustia de pe valea Lomului, unde a locuit într-o mică peșteră. Acolo s-a nevoit ani de zile în tăcere, post, foame, frig și rugăciune, biruind ispitele diavolești cu ajutorul credinței.
Trecerea la cele veșnice
Simțindu-și apropierea sfârșitului, Cuviosul Dimitrie s-a așezat între două pietre mari, în peștera sa, și acolo, cu rugăciunea pe buze, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Trupul său a rămas neîngropat, tăinuit între pietre, și nimeni din lume nu i-a cunoscut locul de odihnă.
Dar Dumnezeu, Cel ce preamărește pe sfinții Săi, a rânduit ca după mulți ani, când râul Lom s-a umflat și a dărâmat pietrele de pe mal, sfintele moaște ale Cuviosului să fie descoperite printr-o minune dumnezeiască.
Descoperirea sfintelor moaște
Într-o noapte, o copilă bolnavă de duh necurat a avut un vis. I s-a arătat Sfântul Dimitrie, care i-a spus:
„De mă vor scoate părinții tăi din apă, eu te voi tămădui.”
Dimineața, fata a povestit visul părinților, iar aceștia, împreună cu preoți și oameni din sat, s-au dus la locul arătat, unde se vedea adesea o lumină ca o flacără plutind deasupra apei. Căutând în apă, au găsit trupul Sfântului întreg și nestricat, strălucind ca aurul. Cu mare bucurie, l-au scos și l-au așezat în biserica satului Basarabov, unde au început să se săvârșească multe minuni și tămăduiri.
Încercarea de a aduce moaștele în Țara Românească
Vestea despre minunile Sfântului Dimitrie s-a răspândit repede în toată regiunea, ajungând și la domnii Țării Românești, care au dorit să aducă moaștele în Valahia. Au trimis preoți și boieri la Basarabov, dar pe drum, când au ajuns cu racla până aproape de satul Ruși, Sfintele Moaște nu au mai vrut să se miște.
Înțelegând că aceasta era voia Sfântului, au înjugat doi juncani tineri, neînvățați, și i-au lăsat liberi, pentru a vedea încotro vor merge. Minune! Juncanii s-au întors singuri înapoi la Basarabov. Domnul Țării Românești, văzând aceasta, a înțeles că Sfântul dorește să rămână acolo și a trimis bani pentru ridicarea unei biserici noi în cinstea lui.
Acolo au fost așezate sfintele moaște, iar din acel loc au izvorât nenumărate binecuvântări.
Minunile Sfântului Dimitrie
Multe minuni s-au făcut prin rugăciunile Cuviosului Dimitrie, atât în Basarabov, cât și mai târziu la București.
Se povestește că două femei din satul Cernavodă, Aspra și Ecaterina, dorind cu evlavie să aibă o părticică din moaștele Sfântului, au încercat să ia în taină o mică bucățică. Dar când s-au urcat în căruță, caii n-au mai vrut să pornească din loc. Înțelegând greșeala lor, au pus părticica înapoi la locul ei și s-au rugat cu lacrimi de iertare. Atunci caii s-au mișcat și s-au întors acasă în pace.
De asemenea, mulți bolnavi s-au vindecat, iar cei posedați de duhuri necurate au fost eliberați prin atingerea sau apropierea de sfintele moaște.
Aducerea moaștelor la București
În timpul războiului ruso-turc (1769–1774), satul Basarabov a fost cuprins de primejdii. Temându-se că moaștele Sfântului ar putea fi pierdute, generalul rus Petru Saltîkov a hotărât să le ducă în Rusia. Însă un negustor credincios din București, Hagi Dimitrie, a cerut ca sfintele moaște să fie oferite Țării Românești.
Astfel, în anul 1774, moaștele Sfântului Dimitrie au fost aduse cu mare cinste la București, fiind întâmpinate de domnitor, cler și mulțime de credincioși. Așezarea lor s-a făcut în Catedrala Mitropolitană, unde se află până astăzi.
La scurt timp după aceasta, ciuma și războiul au încetat, iar poporul a simțit ocrotirea minunată a Sfântului. De atunci, el a fost cinstit ca Ocrotitorul Bucureștilor, iar credincioșii aleargă la racla sa cu nădejde și rugăciune.
Sfântul Dimitrie, chip al smereniei și rugăciunii
Viața Sfântului Dimitrie cel Nou este o mărturie a smereniei și răbdării. Departe de lumea zgomotoasă, el a trăit în tăcere, slujind lui Dumnezeu cu inimă curată. Prin asprimea vieții sale, prin dragostea față de rugăciune și prin milostivirea față de făpturile lui Dumnezeu, a devenit un model de trăire monahală și de desăvârșire creștină.
El ne arată că sfințenia nu se câștigă prin fapte mari în ochii lumii, ci prin răbdarea celor mici, prin pocăință și prin smerenie.
Astăzi, racla sa de argint strălucește în inima Bucureștiului, iar rândurile nesfârșite de pelerini care se închină la ea mărturisesc că Sfântul Dimitrie este viu în inimile credincioșilor
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, este chipul sfințeniei ascunse, al omului care a trăit în tăcere și rugăciune, dar pe care Dumnezeu l-a preamărit în fața lumii întregi. Prin viața sa plină de smerenie și prin mulțimea minunilor sale, el rămâne un mijlocitor puternic între oameni și Dumnezeu.
Astăzi, când orașul București își poartă ocrotitorul în rugăciune, fiecare creștin care se apropie de racla sa simte pacea, binecuvântarea și iubirea unui om al lui Dumnezeu care, deși s-a născut într-un sat umil de pe malul Lomului, a devenit sfântul inimilor tuturor românilor.
Condacul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Glasul 8
Apărătoare Doamnă…
Apărător al său nebiruit şi neînfrânat, ca unul care prin tine din nevoi s-a mântuit, te pune înainte oraşul tău, Sfinte Preacuvioase Dimitrie. Ci, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, apără-ne de toate nevoile, ca să strigăm ţie: bucură-te, făcătorule de minuni, Sfinte Dimitrie!
Troparul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor
Glasul 8
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.