În ceata sfinților români, chipul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla strălucește cu lumina unei vieți mistuitoare de rugăciune, nevoință și dragoste dumnezeiască. Această cuvioasă pustnică, asemenea Sfintei Maria Egipteanca, a urcat treptele sfințeniei cu pași smeriți, în tăcerea codrilor din munții Neamțului, până a ajuns, prin harul Duhului Sfânt, un stâlp de lumină ascuns în peșterile Sihlei. Prăznuită în fiecare an pe data de 7 august, Sfânta Teodora este ocrotitoarea sihaștrilor și a celor ce râvnesc viață curată, fiind cea mai cunoscută călugăriță sfântă a neamului românesc.
Nașterea și chemarea către Domnul Iisus Hristos
Sfânta Cuvioasă Teodora s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamț, într-o familie de oameni evlavioși. Tatăl său, Ștefan Joldea, avea dregătorie ostășească, fiind armaș al Cetății Neamțului, iar mama ei s-a îngrijit cu dragoste de creșterea în frica lui Dumnezeu a celor două fiice: Teodora și Maghița. După mutarea la Domnul a surorii sale mai mici, tânăra Teodora a fost căsătorită de către părinți cu un tânăr evlavios din Ismail, dar această unire trupească nu a adus roade, cei doi rămânând fără copii.
Din copilărie, sufletul Teodorei era rănit de dorul Mirelui Iisus Hristos. Firea ei singuratică, duhul rugăciunii și povețele marilor sihaștri din ținutul Neamțului au întețit în inima ei dorința unei vieți închinate în întregime lui Dumnezeu. Așa se face că, în cele din urmă, cu binecuvântarea duhovnicului, a îmbrățișat viața monahală la Schitul Vărzărești din ținutul Buzăului. La puțină vreme, și soțul ei a ales calea mântuirii, călugărindu-se la Schitul Poiana Mărului, sub numele de Eleodor. Dumnezeu i-a povățuit pe amândoi pe calea sfințeniei, după cum odinioară Sfântul Pavel scria: „Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos. ” (1 Cor. 7, 22).
Nevoința în munții Buzăului și Vrancei
În obștea Schitului Vărzărești, Cuvioasa Teodora a sporit duhovnicește mai presus decât celelalte surori, în post, în rugăciune și în smerenie. Harul lui Dumnezeu era simțit în viața ei, iar râvna pentru cele sfinte îi aprindea sufletul. Însă pronia cerească a hotărât alte încercări pentru vasul acesta ales. Năvălind turcii asupra părții aceleia de țară, au dat foc schitului și au alungat pe maici în munții Vrancei.
Sfânta s-a retras atunci împreună cu stareța ei, schimonahia Paisia, în pustie, unde vreme de mai mulți ani au trăit sub acoperământul cerului, în rugăciune, post și luptă duhovnicească. Aici, Cuvioasa Teodora s-a învrednicit de rugăciunea de foc a inimii, gustând bucuriile cele tainice ale viețuirii cu Dumnezeu, dar și nenumăratele ispite ale vrăjmașului. După adormirea maicii sale duhovnicești, Teodora a avut o descoperire dumnezeiască și a pornit spre locul natal, Neamțul, în căutarea liniștii sihăstrești.
Pustnicie în Sihla, viață asemenea îngerilor
Ajunsă în ținutul Neamțului, fericita Teodora s-a închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț. A fost trimisă apoi la Schitul Sihăstria, unde egumenul Varsanufie a încredințat-o duhovnicului Pavel. Acesta a dus-o în pustie, aproape de Schitul Sihla, în peștera care astăzi îi poartă numele. Ieroschimonahul Pavel i-a spus: „Dacă vei putea răbda iarna, ispitele și singurătatea, rămâi aici până la moarte. De nu, să te așezi într-o obște de călugărițe”.
Un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, retrăgându-se în altă parte. Acolo, în liniștea munților Sihlei, Sfânta Teodora a început nevoința cea mare, tăindu-se de lume și lipindu-se de Hristos. În post aspru, în rugăciune de toată noaptea, în lacrimi și mii de metanii, a petrecut zeci de ani singură, cunoscută doar de duhovnicul Pavel, care o împărtășea și îi aducea hrană duhovnicească și trupească.
După adormirea duhovnicului său, Cuvioasa Teodora a rămas cu totul singură. Hainele i se rupseseră de pe trup, iar hrana i se rezuma la buruieni sălbatice, alune și apă dintr-o scobitură de stâncă. Uneori, păsările cerului îi aduceau firimituri de pâine de la masa schitului, ca o mărturie vie a purtării de grijă dumnezeiești.
Darurile harului și mutarea la Domnul
Prin mulți ani de rugăciune neîncetată, Sfânta Teodora a primit darul rugăciunii curate, al lacrimilor, al facerii de minuni și al iubirii dumnezeiești. A ajuns la o așa măsură de desăvârșire încât nu mai simțea frigul iernii, nu mai era tulburată de ispite, și trăia asemenea îngerilor în trup. Era un rug aprins în pustia Sihlei, o lumină ascunsă sub obroc, dar cunoscută și păzită de Dumnezeu.
A simțit apropierea sfârșitului și s-a rugat să se învrednicească de Preasfintele Taine. Dumnezeu a făcut ca egumenul Sihăstriei să vadă cum păsările duceau firimituri în adâncul pădurii și a trimis doi monahi să cerceteze. Aceștia, călăuziți de har, au aflat pe Cuvioasa Teodora în peștera sa, luminată la chip și smerită cu inima. A fost spovedită și împărtășită, iar după puțin timp s-a mutat cu pace la Domnul, în primele decenii ale secolului al XVIII-lea.
Moaștele ei, sfinte și binemirositoare, au fost îngropate în peșteră. Apoi, prin anii 1828–1834 sau 1853–1856, au fost duse la Lavra Pecerska din Kiev, de unde mulți se împărtășesc până astăzi de binecuvântare. În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română a canonizat-o, rânduind prăznuirea ei pe 7 august.
Pilda Sfintei Teodora
Viața Sfintei Cuvioase Teodora este o icoană vie a înfrânării, a rugăciunii neîncetate și a desăvârșirii creștine. Ea arată că femeia poate fi asemenea marilor sihaștri ai pustiei și că dragostea pentru Hristos întrece toate piedicile lumii. A lăsat casa, soțul, lumea, mângâierile omenești și a câștigat comoara cea veșnică a unirii cu Dumnezeu.
Ne învață taina tăcerii, a răbdării în necazuri, a luptei cu gândurile și ispitele, a viețuirii după duh, nu după trup. Este pildă pentru monahi, pentru pustnici, dar și pentru toți creștinii care doresc să trăiască în curăție și să urmeze Domnului Iisus Hristos.
Fie ca rugăciunile Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla să ne întărească pe fiecare în lupta cu păcatul, să ne aprindă inimile de dorul rugăciunii și să ne păzească pe calea mântuirii. Amin.
Condacul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Glas 2
Fiind aleasă de Dumnezeu pentru viața îngerească de sihăstrie, ai părăsit cele trecătoare și te-ai retras la Sihla, în peșteră, Cuvioasă. Și acolo, fiind hrănită de păsările cerului, neîncetat L-ai slăvit pe Dumnezeu Cel în Treime închinat. Pentru aceasta cu credință îți strigăm: Bucură-te, Cuvioasă Maică Teodora!
Troparul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Glas 8
Cele pământești părăsind și jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul și cu privegherea cereștile daruri luând și cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenescă ai biruit și la cele cerești te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peștera și sfintele tale moaște. Pentru aceasta, Sfântă Cuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.