Asa cum este practicata in prezent, stiinta este o combinatie ciudat a intre studiul naturii si o filosofie seculara care Il exclude pe Dumnezeu. Aceasta nu este o cautare onesta a adevarului.

In anul 1492, cand a inceput sa navigheze spre vest, Cristofor Columb spera sa atinga, in cele din urma, coastele Indiei, in Rasarit. Planul lui se baza pe convingerea personala ca Pamantul este o sfera si, astfel, o corabie care ar naviga spre vest ar trebui sa ajunga, in final, in partea rasariteana a globului pamantesc. Adunati la Salamanca, in Spania, liderii bisericii au argumentat impotriva ideilor sale, avertizandu-l ca Pamantul este plat si, daca va porni spre vest, nu va ajunge niciodata acolo, ci, mai degraba, se va prabusi peste bordura unui Pamant plat. Columb a navigat totusi spre vest, dar, in loc sa acosteze in India, a ajuns pe tarmurile de est ale Americilor – o descoperire intamplatoare, care a deschis portile catre Lumea Noua.

Unele fragmente ale acestei istorii sunt insa fictive. Columb a crezut, intr-adevar, ca Pamantul este o sfera si ca, pornind din Europa spre vest, pe apele necunoscute ale marii, ar trebui sa ajunga pana la urma in partea de rasarit a globului pamantesc. Totusi marea eroare al legendei este mult repetata afirmatie ca liderii bisericii din acea vreme ar fi sustinut ca Pamantul este plat si ar fi incercat sa-l impiedice pe Columb sa porneasca intr-o calatorie sortita dezastrului – prabusirea peste marginea Pamantului.

Ideea ca liderii bisericii ar fi sustinut teoria Pamantului plat, in timpul Evului Mediu, este un mit. Mai multi autori se fac vinovati de promovarea acestei idei eronate si de punerea ei in seama bisericii. In prima parte a secolului al XIX-lea, faimosul autor american Washington Irving a imbinat nestingherit istoria cu fictiunea. El a descris modul in care fetele bisericesti l-au asaltat pe Columb la vestita intalnire de la Salamanca. Irving a argumentat ca liderii ecleziastici i-au oferit lui Columb o lista lunga cu autoritatile care au validat ideea Pamantului plat. Oricum, aceasta relatare nu ar trebui luata in serios; evaluarea ei a dus la concluzia ca este fictiune. Istoric vorbind, la intalnirea de la Salamanca au fost exprimate ingrijorari privind faptul ca Cristofor Columb va trebui sa calatoreasca prea departe, fara a se pomeni ceva despre forma plata a Pamantului.

Persoana cea mai vinovata pentru raspandirea legendei cu privire la credinta in Pamantul plat este, dupa cate se pare, John Draper, un medic si cercetator care a devenit decanul Facultatii de Medicina a Universitatii din orasul New York. Tatal lui era pastor metodist, dar John avea puternice sentimente antireligioase. Cand fiul surorii lui a decedat la varsta de opt ani, ea a pus cartea de rugaciuni a copilului pe farfuria lui Draper, la micul dejun, iar el a fost atat de suparat, incat a alungat-o din casa. De atunci inainte, femeia a ramas instrainata de familie si s-a alaturat Bisericii Catolice, pe care fratele ei o dispretuia. In anul 1873, Draper a publicat o carte cu un succes enorm, Istoria conflictului dintre religie si stiinta. Numai in Statele Unite ale Americii a fost tiparita de 50 de ori in 50 de ani, fiind apoi tradusa in intreaga lume. La data aceea, conflictul dintre stiinta si Biblie era la apogeu. Darwin publicase cu putin timp in urma Originea speciilor prin selectie naturala, prin care argumenta puternic in favoarea evolutiei. In acest context, cartea lui Draper a folosit mitul credintei bisericii in Pamantul plat pentru a demonstra superioritatea stiintei in fata religiei. Desi recunostea ca unii invatati din Evul Mediu credeau ca Pamantul are forma sferica, din cauza credintei sale intr-un Pamant sferic, Draper i-a prezentat in mod fals pe teologii bisericii atacandu-l pe Columb la Salamanca.

Ulterior, Andrew Dickson White, presedintele Universitatii Cornell, a publicat ,,O istorie a razboiului stiintei cu teologia in crestinism”. White s-a referit in aceasta carte la teoria Pamantului plat ca fiind „o teroare in rândurile marinarilor şi unul dintre marile obstacole în calea maretei calatorii a lui Columb.” Referindu-se la acest aspect, istoricul Jeffrey Burton Russell subliniaza: „Curioasa este urmarea: White si colegii sai au ajuns sa faca exact lucrul de care ii acuzau pe clerici, si anume, au fabricat informatii false, pe care le-au luat unul de la altul, in loc sa cerceteze dovezile.”

Multi alti autori au contribuit de asemenea la raspandirea ideii false potrivit careia crestinismul a introdus conceptul Pamantului plat, inainte de Evul Mediu si in cursul acelei perioade. Asemenea presupuneri false au ajuns sa fie larg raspandite in manuale si enciclopedii. Din fericire, sunt indicii privind corectarea acestui fapt, pe masura ce eroarea devine mai cunoscuta. Totusi cliseul „Pamantului plat” persista si a devenit sinonim cu ignoranta, cu un trecut condamnabil si cu o religie eronata. Legenda le serveste scepticilor pentru a-si confirma ca au dreptate si ca religia nu este demna de incredere. Asemenea acuzatii false impotriva bisericii au devenit, totodata, o arma puternica si convenabila, pentru a idolatriza stiinta, demonstrand superioritatea ei asupra credintelor religioase. Desi biserica a facut multe greseli, sustinerea ideii ca Pamantul este plat nu a fost una dintre ele. Aceasta aberatie s-a nascut intr-un timp in care stiinta se elibera de sub autoritatea religioasa.

Cand L-a respins stiinta pe Dumnezeu?

Schimbarea a fost treptata. In timpul secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea, pe masura ce stiinta moderna se dezvolta in lumea occidentala, credinta ferma in Dumnezeu si în Biblie era foarte raspandita in randul oamenilor de stiinta. Aceasta credinta a inceput sa apuna pe masura ce materialismul si neincrederea in religie au crescut. Filosofi si sceptici asemenea lui Hume, Voltaire si Kant au schimbat profund fata lumii in timpul asa-numitei perioade „Iluministe”. Ulterior, in secolul al XIX-lea, cativa oameni de stiinta au inceput sa vina cu sugestii despre evolutie si despre lungi ere geologice, care erau in totala opozitie cu relatarea Genezei despre o creatie de data recenta si despre Potop, precum si cu cele Zece Porunci in care Dumnezeu Insusi afirma direct ca El a creat lumea in sase zile. Originea speciilor a lui Darwin a alimentat nelinistea predominanta, oferind un model ambiguu pentru evolutie, un fel de mecanism in care Dumnezeu nu era implicat. Cartea a fost privita initial cu rezerve considerabile, insa nu a trecut mult pana cand atat teologii, cat si oamenii de stiinta au subscris continutului ei.

Pe parcursul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, oamenii de stiinta au continuat sa-L elimine pe Dumnezeu din interpretarile stiintifice. Atmosfera generala se indeparta de spiritualitate, iar povestile precum legenda despre credinta bisericii in Pamantul plat au contribuit la condamnarea religiei. Stiinta a devenit tot mai puternica si mai prestigioasa pe masura ce erau anuntate tot felul de descoperiri extraordinare si nu a trecut mult pana cand oamenii de stiinta au inceput sa considere ca domeniul lor de activitate e superior tuturor celorlalte. Au fost furnizate explicatii materialiste pentru aproape orice, deci nu mai era nevoie de Dumnezeu. De fapt, din moment ce biserica fusese atat de gresita in trecut, influenta ei si Dumnezeu erau de evitat. Aceasta parere predomina cu tarie pana astazi. Chiar si numai sugestia ca ar putea sa existe un designer inteligent al complexitatilor extreme descoperite in natura – sugestie sustinuta de curentul raspandit al Designului Inteligent – este respinsa cu fermitate de liderii comunitatii stiintifice. Stiinta s-a prins singura in capcana inchisorii seculare care ii restrange capacitatea de a descoperi intregul adevar – o greseala de evitat, in cazul in care Dumnezeu exista!

Respingerea lui Dumnezeu pune probleme stiintei

Daca stiinţa ar fi venit cu niste explicatii plauzibile la intrebarile profunde despre originile noastre, respingerea lui Dumnezeu ar fi meritat o analiza mai serioasa. Totusi, cand privim natura, trasaturile sale majore par sa reclame existenta unui Designer foarte atent. Iata cateva exemple! (1) Cum a putut materia sa se organizeze vreodata, de una singura, in atomi adaptabili si foarte complicati ? Acesti atomi pot forma tot felul de lucruri, de la creierul nostru pana la galaxii, si pot sa alcatuiasca lumina care ne ajuta sa vedem. (2) Cum s-a intamplat ca cele patru forte ale fizicii sa aiba exact valorile extreme, precizia si sfera de actiune necesare pentru ca Universul sa existe ? (3) Cum a reusit chiar si cea mai simpla forma de viata independenta, care este de fapt extrem de complexa, sa devina organica de una singura, pe un pamant steril ? (4) Cum au reusit trasaturi cu elemente interdependente, cum ar fi de exemplu sistemele complexe de autoreglare a focalizarii si a expunerii ale ochiului, sa ia nastere ca urmare a unor mutatii aleatorii ? Mutatiile sunt aproape intotdeauna fie vatamatoare, fie nesemnificative si nu pot planifica sau modela organe complexe. (5) Miliardele de ani postulate pentru evolutia lenta a formelor de viata pe pamant sunt totusi mult prea scurte daca sunt evaluate improbabilitatile implicate, atat la nivel molecular, cat si cu privire la ratele scazute de reproducere a organismelor dezvoltate. (6) Arhivele fosile descopera aparitia brusca a unor grupe majore, si nu un proces evolutiv treptat, de lunga durata. Cativa intermediari evolutivi, similari altor organisme, sunt sugerati ca explicatie, dar problema este legata de originea grupelor principale. (7) Stiinta nu a gasit explicatii plauzibile, de fond, pentru fenomenele mintii precum constiinta, inteligenta, moralitatea, simtul estetic, nici pentru sensul existentei noastre.

Din nefericire pentru atitudinea seculara a stiintei, se dovedeste ca precizia si complexitatea unui numar de descoperiri stiintifice au facut explicatiile mecaniciste ateiste mult mai putin credibile acum, decat in urma cu mai bine de un secol, cand stiinta L-a respins pe Dumnezeu. Respingerea lui Dumnezeu de catre comunitatea stiintifica este, probabil, cea mai mare eroare filosofica a sa.

Doamne Ajuta !