NAE IONESCU – FENOMENUL LEGIONAR – CONFERINTA A IV-a – Tradarea – Natiunea – Episodul 5

Tradarea

1) Tradarea este ruperea din comunitate. Un individ se defineste prin colectivitate, comunitate. Nu exista adevar individual absolut decatunul: adevarul comunitatii (de destin, de dragoste etc). A te rupe din comunitate inseamna a nu mai vorbi, simti, gandi, lucra ca ea, adica a nu mai recunoaste singurul adevar absolut, firesc, ca si ereticii. Deci, o anormalitate.

2) Nu intereseaza cauzele, intentiile tradarii, nici chiar pedeapsa ei, caci fapta se defineste prin ea insasi. Nu spun eu sau altul, nu impun eu sau altul o atitudine fata de tradatori, ci faptul in sine ma obliga sa rup relatiile cu un individ care nu mai exista. A lua contact cu el inseamna a trada cauza ta. Tradarea admite numai judecati de existenta (constatare), nu de valoare.

3) Tradare si convertire. Convertitul pleaca dintr-o comunitate trecand in alta, pe cand tradatorul ramane izolat, suspendat. Mai multi tradatori nu pot forma o comunitate, caci la temelia comunitatii lor nu sta ceva pozitiv, ci o negatie.

Natiunea

Secolul al XIX-lea este cunoscut ca secolul nationalismului, al statului national. Natiunea se bazeaza pe ideea de stat si de cetatean, pentru ca statul nu este o realitate organica, ci e alcatuit din indivizi care locuiesc un anumit tinut, fara a avea aceeasi origine, aceleasi drepturi stabilitede legi pe care le confera statul.

De exemplu: Constitutia de la 1923 considera statul ca o existenta juridica. Toti locuitorii carealcatuiesc statul roman sunt romani, desi nu sunt toti de origine romaneasca, statul le confera, totusi, anumite drepturicuprinsein anumite legi. Constitutia era, deci, o lege juridica, nu organica.

Secolul al XX-lea da o alta interpretare natiunii si nationalismului. Nationalismul are un suport organic: poporul. Ce este poporul ? Orice natiune este conturata numai relativ (teoria cunoasterii), tot asa si cu poporul. Poporul este o realitate organica: traieste, creste, moare. Poporul este ca si un caine care stie, vede, cunoaste, dar n-are cunostinta de sine. Cainele e subiect fata de lumea inconjuratoare, pe cand omul este si subiect si obiect, adica are si stiinta si constiinta.. Intre om si caine, desi sunt doua realitati organice, exista totusi si aceasta deosebire fundamentala.

Cand un popor capata cunostinta de sine, inceteaza de a mai fi un popor si devine natiune, adica o realitate spirituala, cunostinta de sine necunoscuta in trecut. O natiune, ca o colectivitate organica si spirituala, are anumite legi firesti. Aceasta trebuie realizate in forma optima, caci nu se putea cadea la tranzactie in realitatea lor. Aceasta realizare a lor in forma optima se cheama ideal. O natie traieste in timp si spatiu, in istorie, in veac. Cel mai mare cerc colectiv din care face parte omul este natiunea. Omult traieste in mai multe colectivitati: familia, biserica, meseria etc.

Biserica si natiunea la noi, ortodocsii, se suprapun. Pentru individ, deci, adica in istorie, natiunea este un absolut.

Natiunea avand legi firesti, acestea se impun asa cum sunt ele, dupa state, nu cum vrem noi. Adevarul in privinta acestor legi nu e la noi, indivizii, ci in consemnul colectiv, in ceea ce gandeste natiunea. De exemplu: unirea tuturor romanilor era o lege fireasca, nu o dorinta a oamenilor (motiv politic). Dumnezeu a facut neamuri, toate cu o singura datorie, de a realiza legea fireasca pe care Dumnezeu a pus-o in ele. Pilda talantilor, caci astfel realizeaza pe Dumnezeu, in istorie, in veacul de acum, nu in cel viitor, candva fio turma si un pastor, realizand legea fireasca pusa de Dumnezeu, ca orice existenta lasata de Dumnezeu. Deci, o natiune trebuie sa se realizeze in legile sale firesti.

Fiecare natiune reprezinta un fel ireductibil de existenta. De exemplu: trecerea de la un popor la altul este insa posibila, dar de la o natie la alta este imposibila. O natie poate sa moara, dar nu se poate schimba.

Caracterul natiunii: ofensiv si imperialist prin excelenta, adica un organism care nu poate trai decat in expansiune, viata, dinamism. S-ar putea obiecta: Care este pozitia fata de alte neamuri ? Ireductibilitatea natiei.

a) Nu ma intereseaza pe mine, natiune vie in ofensiva, ci pe ele. Sa se aranjeze ele, cum pot, cu mine.

b) Noi traim in istorie unde este pacat, vesnica lupta, unde trebuie sa ne cucerim dreptul la existenta prin vrednicia noastra. (Daca nu exista dreptul de existenta, am fi in acest caz ingeri, si nu sub pacat si in istorie!)

Aici este adevarata intelegere a lumii in istorie. Apune altfel problema este o dobitocie, cei ce o sustin sunt sau prosti, sau imbecili.Prin urmare, cel care vrea sa-l realizeze pe Dumnezeu nu o va face decat cucerind in afara, strangand de gat pe altul, deci natiunea este dinamica, este viata ofensiva si imperialista. Nu exista, altfel spus, cumintenie si defensiva in nationalism, caci neamurile care se pun pe o astfel de tema, pozitie, cad in robie. Un exemplu: orice formula de viata, culturala, politica etc. Se naste in chip organic intr-un anumit loc, dar ea tinde in chip firesc sa ia in stapanire locuri si natii care nu-i sunt proprii.

Concluzia logica

Orice formula de viata a unei natiuni vii, in expansiune, are clientela (tributari), in mod fatal. Natiile clientela sunt astfel forme hibride. Exemplu: cultura hibrida veche care s-a raspandit in Asia, Africa, Italia(de sud), malurile Marii Negre.

Deci, imperialismul unei natii este justificat intrucat realizeaza o formula de cultura noua, o formula noua spirituala. Altfel zis, imperialismul este justificat in masura in care voieste sa realizeze pe Dumnezeu, adica sa reprezinte o noua formula spirituala de viata, nu sa realizeze pe Diavol: mongoli, rusi, turci, austro-ungari, evrei, caci idealul tuturor celorlalte popoare fiind contrare noua este contrar Dumnezeului nostru.

Rezumand pana aici, cele trei consecinte, prin nationalismul secolului al XX-lea se intelege potentarea existentei in realitati organice devenite prin constiinta de sine realitati nationale care, in absolut, tind la identificarea natiunii cu Dumnezeu, care, prin realizarea completa a legilor lor firesti.

Deci, nationalismul secolului al XX-lea pleaca de la popor, trece la popor pentru a ajunge la Dumnezeu.

Cuvantul lui Hristos este unul in cer, pe linia perfectiunii, dar noi, oamenii, care traim in istorie, il intelegem deosebit, deci relativ, dupa natiunea din care facem parte, altfel am fi ingeri. Asadar, fiecare om traieste cuvantul lui Dumnezeu in felul sau, conform cu colectivitatea suprema absoluta, in istorie, care este natiunea.

In lumea rasariteana, exista un simt mai dezvoltat al realitatii, fapt care ne deosebeste de Apus, unde dominasimtul generalitatii, al abstractului. Deci aici, in Rasarit, exista deja nuante in trairea lui Dumnezeu. Daca natia realizeaza pe Dumnezeu pe pamant, pe mine nu ma intereseaza decat Dumnezeul pe care-l traiesc eu si nu ungurii, francezii etc. In Napoli aproape fiecare strada are Madona ei, ceva al strazii; aceasta inseamna necesitatea localizarii, individualizarii, nationalizarii lui Dumnezeu.

Deci, eu sunt datorlui Dumnezeu numai in natia mea. Or, cum natiaeste cel mai important cerc colectivin care traieste omul in istorie, eu n-am decat un singur tribut de platit in viata, fata de Dumnezeu: prin natie. Daca Dumnezeu nu este numai Dumnezeul meu , daca nu este un Dumnezeu singular, ci este si al ungurilor, francezilor etc., atunci eu n-as mai fi roman, si n-as mai putea plati lui Dumnezeu tributul meu prin natia mea.

Despre constitutie

Constitutia presupune un regim politic. Regimul constitutional: obligatii reciproce. Doi factori: poporul si capul statului, intre care se stabileste un raport (pact fundamental). Daca este pace, viata dinlauntrul unui stat este exprimarea de vointa de ambele parti si un acord perfect.

Intelesul acesta este fals, nu-i obligatoriu. Prin constitutia a ceva se intelege felul in care acelceva este constituit si cum functioneaza el firesc.

Cuvantul constitutie exprima o stare de fapt fireasca si se poate aplica acest cuvant e vorba de un stat.

Legea poate fi inteleasa in doua feluri:

1) Felul general in care se intampla anumite lucruri;

2) Felul general in care trebuie sa se intample anumite lucruri.

Deci, un inteles de constatare si altul de norma, regula a intamplarii. Adica morala si dreptul, cu legile normative si stiintele naturii, cu legile care constata starile de fapt. Legile-norme sunt existente deosebite sau nu ? Dreptul zice ca exista o autonomie a normei. Morala zice: Exista o autonomie a valorilor morale. Daca exista legi-norme ca realitati independente, atunci si constitutia poate fi o invoiala.

Legea de drept da constrangere unui continut moral. Dar normele juridice nu sunt realitati autonome, ci concluzii. Deci nu exista o stiinta a dreptului si a moralei ca stiinta, ci numai ca tehnica, fiindca o stiinta nu se intemeiaza pe corolarii, pe concluzii. Deci, existenta autonoma o au numai legile naturale, nu si legile normative. Deci, constitutia, in inteles de pact, este de doua feluri: inteles de existenta, de vointa fireasca si cum trebuie sa fie.

Cand cream cu privire la noi o constitutie facem ceva arbitrar, o forma care sa nu se potriveasca cu realitatea. Ca o constitutie sa fie buna, sa fie expresia realitatii, nu pleci nici de la principiu, nici de la norme, ci trebuie sa studiezi forma normala a statului.

De exemplu: constitutia corpului omenesc, anatomia si fiziologia. Deci, constitutia este starea de fapt a unui neam si nu o invoiala intre diferite parti.

Constitutia nu trebuie sa fie deci o norma, ci totalitatea formelor firesti. Azi, mentalitatea juridica trebuie inlocuita cu mentalitatea organica. De la statul juritic pana la statul organic este tot atata distanta cat este de la Renastere pana astazi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*