SPIRITUALITATEA ORTODOXA. PUTINE CUVINTE. MULTA IUBIRE

Suflet drag care citesti aceste randuri, oricare ai fi si de oriune ai fi, nu stiu usile sau ferestrele tale ce cantec canta. Cunosc doar cantecul frunzelor asezate in simfonie pe pamant dupa ce le-am sarutat cu chitara obrajilor mei. Sa nu-ti pese niciodata de ce cred altii! Gura lumii o inchide doar buza mormantului. Viata este ca o carte inchisa din care ei vad doar titlul… Adevarul il cunosti doar tu” (Parintele Hrisostom Filipescu ).

1) ,,Poate ca pe pamant ne lipsesc capetele vitejilor, dar noi suntem legati de capul Viteazului nostru Iisus Hristos, cel mai frumos dintre voievozi, singurul Imparat adevarat, din Imparat adevarat, nascut, iar nu facut! Cel care ne face pe noi insine sa fin nascuti, iar nu facuti. Cand mai auziti ca ne spun oamenii de stiinta, politologii, geopoliticienii, ca unitatea nationala s-a facut, sa le ziceti: „Ne pare rau! Unitatea poporului roman s-a nascut!” Suma botezatilor din neamul nostru a vrut sa se uneasca pamantul cu cerul intr-o singura patrie si aceea sa fie comuna tuturor celor care accepta sa ne iubeasca pamanul si sa nu ne urasca cerul. Astazi, vedem cum foarte multi ne doresc pamantul, dar scuipa in cerul nostru. De aceea, zic eu, e momentul ca in pace, cu rugaciune si cu smerenie, sa ne strangem unii intr-altii sa reinvatam cuvintele fundamentale ale unitatii: Cu pace Domnului sa ne rugam! Pentru pacea de sus si pentru mantuirea sufletelor noastre, Domnului sa ne rugam! E cea mai antiegoista rugaciune dintre toate! O pace pentru toti, toti care fac, din Domnul Hristos, taina intalnirii cu cerul” ( Preot Constantin Necula).

2) ,,Nemurirea inalta mintea deasupra celor pamantesti, dand nastere gandurilor si faptelor marete, simtamintelor nobile. Din nemurire odrasleste acea incredintare tainica ce ii vorbeste omului de vesnicie si de viata de dupa moarte, facandu-l sa le jertfeasca pe cele prezente si vazute pentru cele viitoare si nevazute. Nemurirea il indeamna pe om sa iubeasca binele si sa respinga raul, insuflandu-i nevoia – niciodata indestulata – de desavarsire. Ea ii aduce mangaiere celui in suferinta si varsa balsamul alinarii pe ranile inimilor prigonite; rodeste rabdarea, staruinta, pacea sufleteasca, seninatatea inimii, alunga deznadejdea, facand loc nadejdii, intareste credinta in ajutorul dumnezeiesc si risipeste norii intristarilor din sufletul si inima omului. Nemurirea sufletului duce la adevarata fericire, pe cand pierderea credintei in ea inseamna distrugerea tuturor si nimicirea umanitatii” (Sfantul Nectarie din Eghina).

3) „Daca Dumnezeu, zidind pe Adam, l-a dus in rai ca sa-l ingrijeasca si sa-l pazească (Fc. 2, 15), prin urmare, cei care sunt gasiti vrednici de bucuria raiului nu pot ramane nelucratori inainte de inviere, ci impreuna cu puterile cele netrupesti inalta cantari lui Dumnezeu. Intrucat fac aceasta, tot asa sunt trimisi ca sa implineasca o lucrare folositoare si pentru altii” (Eustratie din Constantinopol).

4) ,,Cu cat sufletul se departeaza de pacat, cu atat se departeaza de moarte, fiindca acolo unde este pacatul cu fapta, acolo este si moartea. Prin urmare, dorul catre Dumnezeu al omului se cunoaste din dispozitia lui, in ce masura este iubitoare de pacat. Pe cat de usor pacatuieste omul, pe atat se arata mai muritor. Cand omul este impresurat de porniri irationale si de simtiri moarte, se afla cufundat in pacatul cu fapta si lumina Invierii nu-l conduce la legile dreptatii. Crestinismul nu este altceva decat o chemare la o lupta pe viata impotriva diavolului si a mortii pana la biruirea lor finala. Fiecare pacat constituie tradare, fiecare patima, cedare, si fiecare rautate, infrangere,, (Parintele Gheronda Iosif Vatopedinul).

5) ,,Moartea este o mare taina. Ea este nasterea omului din viata pamanteasca, vremelnica, in vesnicie. Prin savarsirea tainei mortii, ne dezbracam de invelisul cel grosolan care este trupul si trecem ca fiinte sufletesti, subtiri, eterice, intr-o alta lume, in locasul fiintelor de acelasi neam cu sufletul nostru. Aceasta lume este de neajuns pentru organele grosolane ale trupului, prin care in rastimpul petrecut de noi pe acest pamant lucreaza simturile (care de altfel tot ale sufletului sunt, la drept vorbind). Iesind din trup, sufletul este de nevazut si de neajuns pentru noi, la fel ca celelalte lucruri ale lumii nevazute: vedem doar, la savarsirea lucrarii de taina a mortii, lipsa de suflare, naprasnica lipsa de viata a sufletului; dupa aceea, trupul incepe sa se destrame si ne grabim sa il ascundem in pamant; acolo el ajunge jertfa a stricaciunii, a viermilor, a uitarii. Astfel au murit si au fost uitate nenumarate generatii de oameni. Ce s-a savarsit si se savarseste cu sufletul care a parasit trupul? Daca e sa ramanem la propriile noastre mijloace de cunoastere n-avem cum sa stim asta. Ascunsa taina este moartea!” (Sfantul Ignatie Briancianinov).

Doamne Ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*