Aproape toti fondatorii marcanti ai stiintei moderne (Johannes Kepler, Galileo di Vincenzo Bonaiuti de’ Galilei, Robert Boyle, Isaac Newton, Blaise Pascal si Carl Linnaeus, ca sa numesc cativa dintre ei) au crezut cu ardoare in Dumnezeu si in Biblie.

In scrierile lor stiintifice, au vorbit adesea despre Dumnezeu si despre activitatea Lui in natura. Ei nu au vazut niciun conflict intre Dumnezeu si studiul lor asupra naturii, pentru ca ei credeau ca Dumnezeu a creat legile naturii care au facut stiinta posibila.

Sir Isaac Newton (1642-1727), unul dintre cei mai mari oameni de stiinta din toate timpurile, a facut mai mult decat oricine altcineva pentru eliberarea stiintei de speculatii si de standardul scazut de certificare care prevala inainte de timpul lui. Matematicianul si astronomul francez Laplace aprecia tratatul incipient al lui Newton, Principia, ca fiind superior tuturor celorlalte produse ale intelectului uman. In cartea sa, Newton comenteaza: „Acest cel mai frumos sistem, format din Soare, planete si comete, isi poate avea originea doar in gandirea si conducerea unei Fiinte puternice si inteligente.” Newton a fost profund dedicat si studiului Bibliei, scriind foarte mult despre profetiile din Daniel si Apocalipsa. Viaţa lui Newton ilustreaza clar cat de bine pot merge impreuna stiinta si o credinta puternica in Dumnezeu.

Johannes Kepler (1571-1630), care a lucrat in Praga, a dezvoltat trei principii cunoscute ca „legile lui Kepler”, care au ramas aproape neschimbate pana astazi. La fel ca renumitul astronom italian Galileo (1564-1642), el a vazut o legatura puternica intre Dumnezeu si matematica naturii si, asemenea lui Newton, a scris despre viata lui Iisus Hristos. Reverenta sa fata de Dumnezeu poate fi observata in ceea a scris intr-un moment de devotiune: „Daca am fost ispitit la nesabuinta de frumusetea minunata a lucrarilor Tale sau daca mi-a placut sa fiu slavit de oameni, in timp ce progresam in lucrarea care trebuie sa-Ti aduca Tie slava, cu blandete si mila ma iarta: si, in cele din urma, binevoieste, plin de indurare, sa faci ca aceste demonstratii sa Te slaveasca pe Tine, sa conduca la mantuirea sufletelor si nicidecum sa fie o piedica in calea acesteia. Amin.”

In opozitie cu Kepler si Newton, stiinta de azi are o abordare intelectuala foarte diferita atunci cand vine vorba despre Dumnezeu. Noul etos este puternic materialist (fiind numit si naturalist sau mecanicist) si nu are loc pentru Dumnezeu in meniul sau explicativ. Includerea lui Dumnezeu este considerata nestiintifica. Mai clar spus: stiinta s-a redefinit si L-a dat afara pe Dumnezeu. Renumitul biolog Richard Lewontin, de la Universitatea Harvard, comenteaza cu sinceritate: „Nu se poate spune ca metodele si legile stiintei cumva ne obliga sa acceptam o explicatie materialista a lumii observabile, ci, dimpotriva, adeziunea noastra apriorica la materialismul cauzelor ne forteaza sa cream un sistem de cercetare si un set de concepte care ofera explicatii materialiste, indiferent cat de impotriva intuitiei sau de mistificatoare ar fi pentru cei neinitiati. In plus, acest materialism este absolut, pentru ca nu putem permite o usa intredeschisa de piciorul lui Dumnezeu.” Stiinta a postat acum, pentru Dumnezeu, semnul „Nu intrati!” Biologul Scott Todd, de la Universitatea de stat din Kansas, comenteaza in prestigiosul jurnal Nature: „Chiar daca toate datele ar indica spre un designer inteligent, o astfel de ipoteza este exclusa de stiinta pentru ca nu este naturalista.” In prezent, exista o excludere aproape totala a lui Dumnezeu din manuale si din publicatiile de specialitate. Din nefericire, o astfel de atitudine inchisa impiedica stiinta sa mearga pe urmele indiciilor naturii, oriunde ar conduce acestea. Stiinta nu poate evalua dovezile cu privire la Dumnezeu, atata vreme cat El este exclus din calcul.