Partidul comunist al muncitorilor din Germania

Partidul Comunist al Muncitorilor din Germania (in germana: Kommunistische Arbeiter-Partei Deutschlands; KAPD) a fost un partid antiparlamentar si comunist de stanga care era activ in Germania in timpul Republicii Weimar.

A fost fondat in aprilie 1920 la Heidelberg ca o despartire de Partidul Comunist din Germania (KPD). Initial, partidul a ramas un „membru simpatic al Internatiei Comuniste”. In anul 1922, KAPD s-a impartit in doua factiuni, ambele pastrand numele, dar sunt denumite Factia KAPD Essen si Factia KAPD Berlin. Factiunea KAPD Essen a fost legata de Internatia Comunista a Muncitorilor. Entschiedene Linke a decis in unanimitate sa se alature KAPD in timpul congresului sau din 4-6 iunie 1927.

Radacinile KAPD se afla in despartirea de stanga de Partidul Social Democrat din Germania (SPD), numindu-se Socialistii Internationali ai Germaniei (ISD). ISD consta din elemente care se aflau in stanga Ligii Spartacus din Rosa Luxemburg si Karl Liebknecht. Spartacistii si ISD au intrat in Partidul Social Democrat Independent din Germania (USPD), despartirea centrista de SPD, in anul 1915 ca o tendinta autonoma in cadrul partidului. Stanga USPD, formata din spartacisti si comunisti ultra-stangi a continuat sa formeze Partidul Comunist al Germaniei (KPD) in anul 1918. In anul 1920, ultra-stanga acestui partid, formata in principal din membri comunisti ai consiliului ale caror originile au stat in ISD, impartite din acesta pentru a forma KAPD.

Conferinta fondatoare de la Berlin din 4-5 aprilie 1920

KAPD a fost format la 4 aprilie 1920 de membri ai aripii stangi a KPD care fuseseră exclusi la Conferinta partidului Heidelberg din KPD (20-23 octombrie 1919) de conducerea centrala sub Paul Levi. Scopul lor principal a fost abolirea imediata a democratiei burgheze si constituirea unei dictaturi a proletariatului, desi au decis impotriva unei dictaturi cu un singur partid in modelul rus. KAPD a respins in special forma de organizare leninista impreuna cu centralismul democratic, participarea la alegeri si activismul in sindicatele reformiste, spre deosebire de KPD. Teoreticienii comunisti olandezi Anton Pannekoek si Herman Gorter au jucat un rol important in cadrul KAPD; ei, dupa modelul KAPD, au format Partidul Muncitoresc Comunist din Olanda (KAPN), care insa nu a atins niciodata un statut similar cu cel al KAPD.

La conferinta au participat 11 delegati din Berlin, cu 24 din strainatate, care impreuna au reprezentat aproximativ 38.000 de membri.

Originile infiintarii KAPD au stat in Kapp Putsch. In opinia aripii stangi a KPD, acest eveniment aratase ca comportamentul conducerii partidului KPD era sinonim cu renuntarea la lupta revolutionara, deoarece pozitia KPD in greva generala se schimbase de mai multe ori si in Acordul de la Bielefeld din 24 martie 1920 KPD a consimtit la dezarmarea Armatei Rosii din Ruhr. La 3 aprilie 1920, grupul districtual din Berlin a convocat un congres al aripii stangi. Acolo s-a decis formarea KAPD. Delegatii, conform estimarilor, au reprezentat 80.000 de membri KPD. Partidul nou format a sustinut incetarea activitatilor parlamentare si lupta activa impotriva statului burghez. In perioada urmatoare, a lucrat indeaproape cu Uniunea Generala a Muncitorilor din Germania (AAUD). Principalele bastioane ale partidului se aflau la Berlin, Hamburg, Bremen si Saxonia de Est, toate locurile in care o mare parte a membrilor KPD au schimbat loialitatea fata de noul partid.

Primul Congres al Partidului Ordinar, 1-4 august 1920

Congresul a avut loc in restaurantul Zum Pralaten, Berlin. In august 1920, membrii fondatori ai filialei din Hamburg au fost expulzati, Heinrich Laufenberg si Fritz Wolffheim, care sustinusera ideile nationale bolseviste. Doua luni mai tarziu, un alt membru fondator, Otto Ruhle, a fost expulzat. Din anul 1920 pana in anul 1921, KAPD a fost membru cooptat al celei de-a Treia Internationale.

In anul 1921, KAPD a cooperat din nou cu KPD in timpul actiunii din martie. Acest lucru a fost declansat de trupele Republicii Weimar care paseau in regiunea industriala a Germaniei Centrale si de teama KAPD si KPD ca armata intentioneaza sa ocupe fabricile.

In anul 1921 a avut loc o alta fragmentare, cand parti ale AAUD din jurul Ruhle, Franz Pfemfert si Oskar Kanehl au rupt din KAPD si au format AAUE.

Dupa anul 1921, cand KAPD avea inca peste 43.000 de membri, influenta partidului a scazut din ce in ce mai mult si s-a separat in anul 1922 in Tendinta Berlinului si Tendinta Essen in jurul lui Alexander Schwab, Arthur Goldstein, Bernhard Reichenbach si Karl Schroder. Principalul motiv a fost respingerea de catre Essen Faction a participarii la luptele muncitorilor din fabrici, intr-o situatie considerata revolutionara. Tendinta Essen a fondat Internationala Comunista a Muncitorilor, dar s-a dizolvat in anul 1927. Tendinta de la Berlin a fost grupul mai mare si mai durabil, care a supravietuit pana in anul 1933, cand a fuzionat in Uniunea Comunista a Muncitorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*