Geto-Dacii – Mari Iubitori ai Muzicii

O straveche civilizatie, din indepartata Antichitate, este a tracilor, in care este insumata si cea a geto-dacilor din campia Dunarii, a Prutului si din spatiul carpatin al Transilvaniei actuale. Cu privire la vechimea si insemnatatea tracilor la faurirea civilizatiei antice, istoricul grec Herodot (considerat parintele disciplinei istoriei) afirma ca, dupa indieni, tracii sunt ,,cea mai mare si mai raspandita populatie din lume”.

Geto-dacii s-au remarcat ca un popor semet si darz, fiind apreciati de popoarele vecine pentru eroismul lor, istoricul grec Herodot considerandu-i printre ,,cei mai viteji si mai drepti dintre traci”. In literatura antica, getii sunt pomenti si ca mari iubitori ai muzicii: ,,Getii fac soliile lor cu chitare, cantand tot timpul din aceste instrumente” (Teopompus, in cartea a 16-a din Istoriile sale). Xenophon (sec.V-VI) ne vorbeste despre rolul important al dansurilor razboinice, pastorale si de divertisment in viata traco-getilor. Cele mai raspandite instrumente erau fluierul, naiul, buciumul. Inca din perioada homerica, elenii atribuiau tracilor inventia muzicii si a poeziei. Erau practicate si descantecele de catre ,,inteleptii indreptatori ai boalelor”, cum ii numea istoricul si arheologul Vasile Parvan (in Getica).

Despre geti, istoricul grec Herodot afirma ca ei se credeau nemuritori: ,,Ei cred ca nu mor si ca cel care dispare din lumea noastra se duce la zeul Zamolxis”, fiind vestiti prin eroismul si credinta lor in nemurire. Potrivit parerii istoricului Nicolae Iorga, getii ,,nu dispretuiau moartea, ca romanii si grecii; de aceea nu puteau fi asemanati cu nici un alt popor in dragostea lor de lupte si primejdii”. Chiar si romanii ii considerau ,,drept oamenii cei mai mari si cei mai tari in razboi”, insusi Traian apreciindu-le vitejia, ca fiind ,,cei mai razboinici dintre oamenii care au trait candva”. Rezistenta lor este atestata de spiritul lor neinfricat si destoinic in fata urgiei armatelor persane (514 i. Hr.) si macedonene (326 i. Hr.).

Datorita contactelor cu grecii si romanii, geto-dacii au asimilat unele elemente ale culturii lor. La diferite procesiuni sau sarbatori populare participau imnozii-cantareti, dansatori, gimnaati, acompaniati de diferite instrumente. In cetatile dacice, la fel ca si in cele grecesti, existau teatre, unde aveau loc spectacole dramatice acompaniate de muzica, iar dupa model roman se organiza ludus dacicus, acompaniat de muzica, la fel ca toate manifestarile teatrale.

In anul 82 i. Hr., Burebista realizeaza primul stat geto-dac centralizat. Despre el, geograful Strabon relatează ca ,,a inaltat neamul lui atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci”, incat in cativa ani a faurit un stat puternic. ,,A supus cea mai mare parte dintre populatiile vecine, ajungand sa fie temut chiar si de romani.” Devenit ,,cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia si stapanitor al tuturor tinuturilor de dincolo si dincoace de Dunare” (Vasile Parvan – in Getica), Burebista isi avea cetatea de scaun si centrul religios la Sarmizegetusa, iar ca un vajnic sprijin pe marele preot Deceneu, initiatorul unei stralucite reforme morale. Iubirea virtutilor si infranarea pasiunilor, independenta fata de bunurile lumesti si frugalitatea vietii sunt cele mai importante realizari ale scolii filosofului Deceneu.

Dacii vor fi biruiti, in anul 106 d.Hr., de ostile romane conduse de Traian, victorie eternizata in monumentul Columnei lui Traian de la Roma si cel triumfal de la Adamclisi, langa Constanta (Tropaeum Traiani), din Dobrogea de astazi. Pe aceasta columna este infatisat un grup de buciumasi, fluierasi, trompetisti si cornisti, buciumul si dragonul cu arc fiind folosite ca semnale de lupta. Dupa cucerirea Daciei, traditiile artistice s-au impletit cu cele ale colonistilor. In timpul ocupatiei romane au aparut noi manifestari artistice legate de sarbatorile de iarna (calende) sau de evenimentele militare, de cele dedicate renasterii naturii, cultivarii pamantului si a strangerii recoltei, ele impletindu-se cu cele locale. In amfiteatrele construite, pe langa spectacole dramatice, aveau loc lupte cu gladiatorii, recrutati din randul sclavilor si al prizonierilor de razboi.

In spiritualitatea poporului dac, muzica si-a incrustat prezenta printr-o originala si vitala cultura si civilizatie, despre existenta carora ne vorbesc descoperirile arheologilor nostri. Pentru sincretismul artelor (poezia, muzica si dansul) avem drept marturie grupul de sase figurine antropomorfe Hora de la Frumusica, descoperite pe teritoriul Romaniei. Basorelieful trac de la Gilau-Cluj infatiseaza un calaret trac, tinand in mana stanga o chitara cu sase corzi; la Appulum s-a descoperit un relief al lui Apollo cu o lira asezata pe coapsa. Exista la Callatis o statuie a zeului Pan cu naiul in mana, iar in campia Oltului s-a gasit un sarcofag incrustat cu o scena de dans cu acompaniament de syrinx, aulos, cimbal. Ei cantau si cu trompeta (carnyx), fapt dovedit de scenele de lupta de pe Columna lui Traian.

Un loc central in viata stramosilor nostri a fost ritualul inchinat lui Zamolxe. Preotii oficiau in temple slujba de veneratie a zeului prin rugi si cantari religioase, intonate solistic sau coral. Si in cinstea zeului Dionysos se desfasurau ample ritualuri si serbari, cu participarea multimilor, a instrumentistilor si a dansatorilor. O placa de marmora, gasita la Tomis, contine un moment dintr-un ritual al lui Dionysos, care este inconjurat de doi dansatori inarmati cu sabii si scuturi, reprezentand o prefigurare a jocului calusarilor. In amfiteatrele de la Sarmizegetusa, Porolissum (Zalau) si cele din cetatile pontice se desfasurau spectacole de teatru antic, in care muzica avea rol important.

Ceremoniile oficiale (cele militare) si serbarile populare, legate de muncile agricole sau de ritualurile magice, se desfasurau cu cantari si dansuri colective. Foarte raspandite erau cantecele eroice, razboinice si cu caracter magic, pentru vindecarea bolnavilor sau pentru imblanzirea fiarelor. Ritualurile lor de inmormantare se desfasurau cu cantece funebre, de jale, acompaniate de instrumente, ele reflectand credinta in nemurire. Si celelalte indeletniciri, pastoritul, cultivarea pamantului, vanatoarea, cresterea animalelor, erau insotite de variate practici artistice.

Permanent, viata geto-dacilor a fost presarata cu cantece exuberante sau triste, solemne sau eroice, prezente la principalele evenimente din viata omului, la ceremoniile de slavire a zeului, a regilor si ostasilor, a cantarii roadelor muncii ogorului, a pastoritului, a vanatorii sau a cultivarii vitei-de-vie.

Pretioase sunt scrierile literare sau istorice ale vremii, care ne ofera o imagine asupra muzicii trace si, implicit, geto-dace. Strabon (in Geografia sa) considera ca toata muzica veche este ,,de obarsie traca si asiatica, atat ca melodie, ritm, cat si ca muzica instrumentala”. Printre vestitii lor muzicieni, tracii l-au avut pe Orfeu (urmat de Musaios, Thamiris, Eumolp), creatorul misterelor orfice, care erau realizate doar de initiati. Poetul roman Publius Ovidius Naso (in Metamorfoze) si poetul latin Publius Virgiliu Maro (in Georgicele) il zugravesc poetic pe tracul Orfeu, iar in tragedia sa, Bacchante, Euripide sustine ca Dionysos a venit mai intai din Tracia. Iordanes remarca puternica impresie facuta lui Filip al II-lea al Macedoniei de preotii geti (in 339 i. Hr.), atunci cand i-au prezentat solia de pace, invocand prin rugi protectia si binecuvantarea zeilor. In dialogul Charmide, Platon isi aminteste ca a invatat de la un vraci trac un descantec cu forte mirifice in vindecarea sufletului si a trupului. Raspandite erau si cantecele lirice, de iubire, de pahar (scolie), eroice, bocetele (torelli), insotite de fluiere, syrinx, buciuna, trompeta (carnyx), magadis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*