Timişoara – GRUPARE INFRACŢIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN TRAFIC DE DROGURI, DESTRUCTURATĂ

Photo of author

By Daniel Negrescu

La această oră, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Timişoara şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează 68 de percheziţii domiciliare, pe raza a 4 județe, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în trafic de droguri de risc şi de mare risc.

Astăzi, 31 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, efectuează 68 de percheziţii domiciliare, pe raza județelor Timiş, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.

Acțiunea vizează 58 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, membri ai unei grupări infracționale specializate în trafic intern și internațional de droguri de risc şi de mare risc.

Din cercetări a reieşit că, începând cu luna octombrie a anului 2015, bănuiții ar fi constituit un grup infracțional organizat în vederea procurării și comercializării de droguri de risc și de mare risc (cannabis, amfetamină, ecstasy, ciuperci halucinogene) și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, în scopul obținerii de venituri materiale ilicite.

Gruparea infracțională era stratificată pe 3 nivele: furnizori, dealeri intermediari și dealeri stradali.

Furnizorii ar fi deținut cantități mari de droguri procurate din culturi proprii, introduse în țară din străinătate sau achiziționate prin intermediul anumitor site-uri online și primite în colete, pe care ulterior le-ar fi distribuit dealerilor.

În aceași cauză, în cursul lunii decembrie 2016, polițiștii au surprins în flagrant delict doi dintre membrii grupării în timp ce introduceau în țară un kilogram de amfetamină și peste 1.000 de pastile ecstasy, achiziționate din Olanda.

De asemenea, în perioada octombrie 2016 – decembrie 2017, au fost ridicate 6 colete cu droguri de mare risc, care aveau ca destinatar un membru al grupării.

Vor fi puse în aplicare 80 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul D.I.I.C.O.T., pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

La activităţi participă şi polițiști de combatere a criminalităţii organizate din Oradea și Hunedoara, ai inspectoratelor de poliție județene din Timiș, Arad, Caraș –Severin, precum și jandarmi.