Siguranță și curățenie pe liniile RATC

Photo of author

By Edward Ciolacu

În perioada 25.09.2017- 26.09.2017, în baza Planului Comun de Acţiune, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice, în colaborare cu polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și reprezentanți ai Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța au desfășurat activități tematice.
Acţiunea de control din data de 25.09.2017 a vizat respectarea prevederilor Legii 92/2007, legea serviciilor de transport public local.
Polițiștii locali au aplicat un număr de 64 sancțiuni contravenţionale persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil.
Cu ocazia acestor activități de prevenire, control și sanctionare au mai fost constatate abateri și la alte acte normative.
Valoarea totală a amenzilor într-o singură zi a fost de 12.687 de lei.
De asemenea, în data de 26.09.2017, în intervalul orar 11.00-14.00, pe liniile și în stațiile RATC 42, 43, 44, 51, 48 și 102, oamenii legii au acționat preventiv pentru siguranța și curățenia în mijloacele de transport public.
Acțiuni similare vor continua și în perioada următoare.