APROAPE 1.000 DE CĂLĂTORI FRAUDULOȘI ŞI URMĂRIŢI, DEPISTAŢI DE POLIŢIŞTI, ÎN TRENURI

Photo of author

By Daniel Negrescu

962 de persoane care călătoreau fără bilet au fost depistate, în urma unei acțiuni desfășurate, în două zile, în trenuri şi în staţiile de cale ferată.

În zilele de 15 şi 16 februarie a.c., Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu CFR Călători, a organizat o acţiune în staţiile de cale ferată şi în trenuri, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională.

Astfel, peste 770 de poliţişti de la transporturi au patrulat în 467 de stații CF și peste 700 trenuri de călători. 962 de călători fost găsiți în neregulă și au plătit bilet cu suprataxă, valoarea totală a taxelor și suprataxelor fiind de 10.000 de lei.

Poliţiştii au depistat şi 10 vânzători ambulanți neautorizați, 5 persoane date în urmărire şi 3 bănuite de săvârşirea de infracţiuni.

Totodată, au fost constatate şi 29 de infracțiuni şi aplicate 377 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 80.800 de lei, dintre care 214 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 14 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 71 la H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, 4 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, iar 74 la alte acte normative. Au fost confiscate bunuri în valoarea de 3.546 de lei.

Acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare.

*****

Conform HG 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmeşte un proces verbal de contravenţie.

Conform reglementărilor în vigoare, pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete, au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete, la un tarif similar celui de la casa de bilete.